Antena 3 CNN Actualitate Mărmureanu: Ne aşteptăm la cutremure de intensitate medie, de 6 pe scara Richter

Mărmureanu: Ne aşteptăm la cutremure de intensitate medie, de 6 pe scara Richter

Mărmureanu: Ne aşteptăm la cutremure de intensitate medie, de 6 pe scara Richter
Sursa foto: Foto: abc.net.au
26 Noi 2010   •   15:08

Directorul Institutului de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a declarat pentru Agerpres că România se va confrunta cu seisme de intensitate medie în perioada următoare. Intensitatea cutremurelor ar putea depăşi 6 grade pe Scara Richter.

“România va avea parte de cutremure în perioada următoare, dar nu mai mari de 7 grade pe scara Richter, pentru că la noi magnitudinea critică este de 7 grade. Vor fi cutremure de şase grade sau de şase şi ceva. Ne vor zgâlţâi, dar nu murim. Consider că nu vor fi cutremure catastrofale în perioada următoare şi nu mă refer numai la 2011, ci pe o perioadă mult mai mare”, a declarat Mărmureanu.

“La ora actuală, lucrează puternic sistemul tectonic din Asia, până în 2020, şi sunt convins că în următorul timp va afecta serios Japonia, care este oarecum pregătită. Fenomenul prin care sistemul din Asia, respectiv India, lucrează puternic a început în 2005 şi se va termina în 2022. Pe urmă va lucra sistemul tectonic african, care va fi activ până în 2042, dar care nu a fost periculos niciodată pentru zona Vrancei. Cel mai mare cutremur generat de sistemul african în România a fost 6,7 grade pe scara Richter, înregistrat în 1990", a explicat directorul Institutului de Fizică a Pământului.

Mărmureanu: Vor urma cutremure de intensitate medie



În ultimele 2-3 zile, a adăugat Mărmureanu, au fost foarte multe cutremure în bazinul balcanic, dar toate au fost cutremure de suprafaţă. “Sistemul tectonic, acţionat puternic de Africa, India, Australia şi placa arabică, a generat aceste mişcări din care au rezultat cutremure de suprafaţă, cel mai important fiind cel din Serbia, de la începutul lunii noiembrie. Acum este o tectonică foarte interesantă şi în România, unde este o interacţiune între marile blocuri tectonice ale lumii”, a spus fizicianul.

Cu toate că zona Vrancei înregistrează şi cutremure de suprafaţă, de intensitate mică, Gheorghe Mărmureanu susţine că acestea nu vor avea influenţe asupra celor de mare adâncime. “Cutremurele de suprafaţă din Vrancea nu au avut mai mult de 5,7 grade pe scara Richter, iar cele din Banat de 5,8 grade. Consider că sunt nesemnificative toate aceste cutremure, deşi se întâmplă pe teritoriul României, în Balcani, respectiv în Serbia, Macedonia, inclusiv la graniţa dintre Ungaria şi România”, a precizat Mărmureanu.

În urmă cu două zile,  nu mai puţin de patru cutremure au fost înregistrate de specialişti, într-o singură oră. Seismele au fost de mică intensitate, dar experţii spun că astfel de evenimente sunt rare. Trei dintre cutremure s-au produs în zona Vrancea, în timp ce al patrulea a avut loc în zona Galaţi.



 



×
Subiecte în articol: cutremure Gheorghe Marmureanu
Parteneri
Categoria de români care va primi 1.500 de lei în plus la pensie
x close