Antena 3 CNN Actualitate Gheorghe Mărmureanu: Vrancea nu doarme. Sunt și eu curios ce vrea să facă

Gheorghe Mărmureanu: Vrancea nu doarme. Sunt și eu curios ce vrea să facă

Gheorghe Mărmureanu: Vrancea nu doarme. Sunt și eu curios ce vrea să facă
Sursa foto: Foto: INTACT Images
24 Sep 2016   •   15:05

Activitatea seismică este normală, în prezent, în zona Vrancea şi nu cred că în perioada imediat următoare vor mai fi cutremure de tipul celui din această noapte, ci mult mai mici, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu.

'Deocamdată nu este nici o problemă. Este o activitate seismică normală în zona Vrancea. Cutremurele de genul acestora, eu le pot numi nesemnificative pentru probleme mari, însă protecţia populaţiei este o problemă. Cutremurele din această clasă, cum au fost cele din ultimele ore, nu generează la rândul lor seisme foarte mari', a precizat directorul INFP. 

Profesorul Gheorghe Mărmureanu susţine că în perioada imediat următoare nu se vor mai produce cutremure precum cel din noaptea de vineri spre sâmbătă, iar până la un cutremur mare 'mai e un timp'.    

'Vrancea asta nu doarme, văd că îşi caută de treburile ei. Sunt şi eu curios ce vrea să facă. Asta este viaţa...Deocamdată eu sunt absolut optimist şi nu cred că vor mai fi în perioada imediat următoare cutremure de tipul celui de azi-noapte, ci mult mai mici. Nu sunt Dumnezeu ca să spun, dar ştiu destul de multe pentru că sunt omul care a făcut partea seismică la Casa Poporului (Palatul Parlamentului n.r.), la Cernavodă, etc. Cutremurele mari nu au loc în fiecare zi, au loc la o anumită distanţă în timp. Deocamdată mai e un timp până la un cutremur mare', a explicat Mărmureanu.

Sâmbătă dimineaţă, la ora locala, 2:11, s-a produs în zona Vrancea un cutremur de 5,3 grade pe Richter, la şapte kilometri vest de comuna Nereju, judeţul Vrancea, la o adâncime de 91,6 kilometri, fiind urmat la ora 2:48 de unul de 2,7 grade pe Richter.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close