Antena 3 CNN Actualitate Mărturia celor care și-au pierdut rudele în urma inundațiilor: „Nu am putut să-l mai salvez”/ „A strigat de trei ori după ajutor”

Mărturia celor care și-au pierdut rudele în urma inundațiilor: „Nu am putut să-l mai salvez”/ „A strigat de trei ori după ajutor”

ruda a unui mort in inundatiile din galati
Şapte oameni au pierit în inundaţii. FOTO: Antena 3 CNN
de B.C.    |    16 Sep 2024   •   18:40

Şapte oameni au pierit în inundaţii. Doi dintre ei erau fraţi, iar familiile lor sunt devastate acum. Ultima persoană decedată a fost găsită luni, dusă de ape până aproape de localitatea învecinată.

Marcu Sandu şi Raiciu Neacşu sunt cei doi fraţi din comuna Pechea care şi-au pierdut viaţa după ce apele învolburate au intrat peste ei în case. Cel din urmă a fost dus de ape până în localitatea vecină, Slobozia Conachi, aflată aproximativ șase kilometri.

Fiul unuia dintre bărbații morți: „Nu am putut să-l salvez. Am scos fetele afară, le-am urcat în mașină, am zis că-l iau și pe el cu a doua. Nu am mai apucat, că mașina a murit în drum și le-am băgat la vecina în pod și ca să mă întorc după tata nu am mai putut, că deja apa era cât mine. Nu am mai putut, am sunat la 112 de la ora două până la șase dimineața. Nu a venit nimeni. La ora șapte au venit cu barca și l-au găsit lângă gard, mort.”

Suferinţa pentru familiile acestora este cu atât mai mare, cu cât au rămas şi fără casă, dar şi fără persoanele dragi.

Pe lângă cei doi fraţi, alte cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma ruperilor de nori. Una dintre ele este Zamfir Niculai, care fusese dat dispărut după ce a fost luat de ape cu tot cu modulul în care locuia.  

Reporter: „Când l-ați văzut ultima dată pe fratele dumneavoastră?”

Localnic: „Ultima dată când l-am văzut a fost când a țipat. Era noapte și a țipat de trei ori și nu s-a mai auzit nimic. A zis „ajutor, ajutor”, dar cine avea să iasă afară, că era apa până în gât la mine.”

Apele au început să se retragă, dar în urma lor nu a rămas decât suferinţă şi dezastru. Apoape fiecare localitate din zonă are acum câte o persoană care a fost ucisă de viituri.

×
Subiecte în articol: Galați morti inundatii rude
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close