Antena 3 CNN Actualitate Fratele muncitorului ucis la Oneşti: "Soția și fiica ucigaşului au încercat să îl sechestreze pe administratorul apartamentului. Poliția a zis că sunt nebune!"

Fratele muncitorului ucis la Oneşti: "Soția și fiica ucigaşului au încercat să îl sechestreze pe administratorul apartamentului. Poliția a zis că sunt nebune!"

Paul Iștoan, fratele unuia dintre muncitorii sechestraţi şi uciși, luni, de Gheorghe Mureșan, într-un apartament din Onești, a povestit în exclusivitste la Antena 3, că soția și fiica acestuia au încercat să îl sechestreze pe administratorul apartamentului, în urmă cu zece ani, iar poliţia nu a făcut nimic.

Fratele muncitorului ucis la Oneşti: "Soția și fiica ucigaşului au încercat să îl sechestreze pe administratorul apartamentului. Poliția a zis că sunt nebune!"
de Georgiana Adam    |    03 Mar 2021   •   16:18

"Cel care administra apartamentul, care avea cheie, acum vreo zece ani a fost agresat de soția agresorului şi de fiica sa. Au încercat să îl sechestreze într-un mod similar. Fiind două femei şi el un bărbat, a reuşit să scape şi a fugit direct la poliţie.

A depus o plângere la Poliţia din Oneşti. Răspunsul de la Poliţie, din câte am înţeles, a fost: "Nu avem ce să le facem că sunt nebune.", a declarat Paul Iștoan, în emisiunea "Obiectiv", de la Antena 3, prezentată de Cătălina Porumbel.

Reamintim că luni, Gheorghe Mureșan, un bărbat de 68 de ani, a sechestrat şi ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti, supărat fiind că în urma unei executări silite îşi pierduse apartamentul.

Mărturia soției criminalului de la Onești: ”Nu am crezut că se va ajunge aici!”

În timpul audierilor, femeia nu a vrut să declare prea multe lucruri. Singurul lucru pe care îl susține este că nu a crezut că soțul ei va ajunge atât de departe și că doar va atrage atenția, astfel încât să fie băgat în seamă de autorități cu privire la procesul în care și-au pierdut locuința.

Potrivit acesteia, Gheorghe Moroșan nu avea, inițial, intenția de a-și duce fapta până la capăt.

Femeia a mai spus că nu au primit niciodată hotărârea judecătorească prin care au fost evacuați din apartament.

Când a fost întrebată despre acele coliere care i-au fost găsite în geantă, având în vedere că și anchetatorii au luat în calcul varianta premeditării, aceasta a declarat că sunt niște obiecte obișnuite, ca toate celelalte pe care le are în geantă.

De aici, oamenii legii desprind două ipoteze. Cea în care soția ar fi fost cea care l-ar fi ajutat pe Gheorghe Moroșan și îi lege pe cei doi bărbați în casă, iar cealaltă variantă ar fi cea potrvit căreia, sub amenințarea lui Gheorghe Moroșan, unul dintre muncitori l-ar fi legat pe celălalt, după care a fost legat, la rândul lui, de agresor.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close