Antena 3 Actualitate Mărturiile șocante ale soției tânărului ucis în bătaie în fața clubului din Chișinău: „Nu îmi mai găsesc gândurile, visele şi amintirile”

Mărturiile șocante ale soției tânărului ucis în bătaie în fața clubului din Chișinău: „Nu îmi mai găsesc gândurile, visele şi amintirile”

26 Mai 2018   •   21:14
Mărturiile șocante ale soției tânărului ucis în bătaie în fața clubului din Chișinău: „Nu îmi mai găsesc gândurile, visele şi amintirile”
Sursa foto: foto- Pexels

Soția tânărului de 30 de ani din Chișinău, ucis în bătaie în fața unui club de noapte, trece prin momente cumplite. 

Soțul său a fost bătut de un grup de indivizi și lăsat fără suflare în fața clubului. Alisa povestește că a fost rămasă văduvă, iar copilul lor de șapte ani a rămas fără tată. 

Mă numesc Alisa, văduvă de 29 ani cu copilaş rămas fără tată la doar 7 anişori. Mă aflu într-o stare în care nu îmi mai găsesc gândurile, visele şi amintirile. Pot doar să mă rog unicului Dumnezeu să mă ajute în situaţia în care mă aflu. Stau în pat şi privesc ochişorii copilului meu, care sunt înlăcrimaţi şi plini de durere şi suferinţă de câteva ore încoace şi care, de fapt, încă nici nu întelege esenţa lacrimilor mele şi a lui.

M-am abtinut până la ultimul moment, până la ultima răsuflare, până la ultima lacrimă, căci nici nu mai pot duce contul lor, ca să nu afle copilaşul meu şi să nu fiu nevoită să-i expun cuvintele care acum sunt impusă să le spun. Cum? Cum sa-i explic că a ramas fără tată? Fără o susţinere? Fără o protejare? Acum câteva zile în urmă, nici nu mai vedeam viaţa mea fără soţ, acum însă o şi trăiesc aşa. Totul s-a întâmplat într-un mod în care soţul meu astă noapte a decedat, fiind de 6 zile în stare de comă de gradul 3. La data de 19 mai 2018, în jurul orelor 02:00 dimineaţa, sotul meu sărbătorind o zi de naştere (unde am fost invitaţi ambii, însă eu eram obosită şi refuzasem) a unui prieten intr-un local din municipiu şi-a găsit soarta, de fapt, omul, sau mai bine spus ‘„oamenii’’ care i-au decis soarta.

Situaţia a fost în modul în care câţiva dintre „oameni” au decis că prin faptul că sunt campioni sportivi internaţionali în domeniul în care activează au dreptul în oarecare măsură să favorizeze, sau, mai bine spus, să ne creeze situaţia asta în care ne aflăm acum cu copilaşul meu.  S-a creat în localul dat situaţia ca câteva din persoanele expuse mai sus s-au apropiat către o domnişoară din apropiere şi intr-un mod oarecare o agresau prin întrebări şi propuneri proaste, la care soţul meu şi prietenul lui fiind cu o altă gândire au încercat să o ajute să intrerupă convorbirea cu oamenii cointeresaţi. Sfârsitul a fost acela că soţul meu timp de o bucată de oră a fost agresat fizic, bătut cu putere şi iniţiativă puternică de către „campionii” care reprezintă ţara noastră. Timp de o perioadă el tot nu putea respira din cauza traumelor şi sângelui care îl vărsa, din cauza a zeci de lovituri cu piciorele în corpul întreg şi în cap.

În noaptea aia, soţul meu la orele 04:18 dimineaţa se afla pe masa de operaţie la Spitalul de Urgenţă unde a fost transportat direct de la faţa locului, operat direct în noapte ceea, după două ore după cele întâmplate. Starea lui era atât de gravă şi atât de proastă, încât medicii nu au ezitat să mai aştepte măcar câteva minute, loviturile la cap au făcut cheaguri de sânge în tot capul, vânăt, umflat de sânge şi lovituri, coastele rupte, plămânii refuzaţi după câteva ore, ţesuturile şi oasele faciale distruse complet de sportivi naţionali, care nu au mai lăsat o şansă să respire omul. Starea soţului meu timp de o saptămână aflându-se în spital nu s-a schimbat, nici medicii nu erau în putinţă sa-l ajute cu ceva, corpul şi craniul lui nu erau în stare să se lupte.  Astă noapte, la orele 01:00, corpul a cedat, sufletul a plecat, nu a mai putut să se lupte, nu era nimic putere în el, nimic corp curat, decât vânătăi şi cheaguri de sânge, şi am rămas doar noi în viaşă, doar eu şi copilaşul meu, desigur şi sportivii, „sportivul” care a iscat bătaia. Nici nu mai accentuez faptul că ei erau vreo 15 la număr, însă soţul meu era doar el cu doi prieteni. Cât de nedrept o fi omul, cât de necorect, chiar în starea asta a trebuit să se ajungă? Însă închid ochii şi văd doar nimic, nici dreptate, nici ajutor, nici compătimire din partea adversă.

Poliţia timp de o saptămână cât s-a aflat soţul meu în stare de comă nu s-a mişcat, niciun reprezentant, niciun inspector de urmărire penala nu s-a adresat către noi sau către medici să examineze cazul, oare nu creează ei dreptate în ţară, oare era aşa un caz de huliganism tipic. Cui îi pasă de dreptate în ţara noastră? Oare numai mie şi copilaşului meu? Şi îmi pun o întrebare, oare chiar cum se simte „spotivul nostru” care ar trebui să ne aducă doar biruinţa în ţară, el aduce moarte şi suferinţă în inima mea şi a copilului meu? (ne mai vorbind de fratele lui, mama sa şi toate rudele şi prietenii care l-au iubit şi continuă să îl iubească chiar dacă nu mai este).

Astăzi sufăr eu, mâine va ataca în aşa mod şi pe alţii? Mâine va fi încă o mămică cu lacrimi în ochi şi inima fără suflare? Oare o fi el atât de drept în situaţia dată că a hotărât să îi ia viaţa soţului meu? Oare o fost el trimis din partea Domnului să ia viaţa bărbaţilor care au familie şi care doar a încercat să ajute o tânără care se afla în o astfel de situaţie? Oare cum doarme el noaptea ştiind că a luat viaţa unui om, a unui tată, a unui soţ, a unui fiu, că este şi el fiu a cuiva, şi frate a cuiva, şi prieten a cuiva. Însă sunt atât de confuză că nici nu mai ştiu cum să mă adresez măcar pentru dreptate.

Cum poate un sportiv naţional să se manifeste în aşa fel? Oare pentru asta a fost el atâţia ani antrenat zi de zi cu tot felul de antrenori? Oare are el dreptul să aplice toată puterea şi cunoştinţele lui în domeniu dat pentru a organiza şi a participa în mod deschis în aşa o bătaie publică? Aici trebuie să-şi manifesteze puterile şi cunoştinţele? În aşa situaţii?  Mă doare sufletul în aşa o măsură că nu mai văd litere şi sensul gândurilor. Ce mă fac acum? Cum trăiesc eu? Cine mi-l înlocuieşte pe soţul meu acum? Durerea mea o să astupe tot golul? Sau cumva câştigul „sportivului” nostru naţional o să mă ajute să trec peste asta? Cine să mă ajute dacă nici măcar un reprezentant sau un inspector de urmărire a cazului dat nu s-a prezentat nici până în momentul în care soţul meu e la morgă timp de 10 ore deja”, a spus Alisa, dominată de tristețe. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close