Antena 3 CNN Actualitate Masacrul de la Bascov | Mesajul de susținere transmis de Spitalul Militar Pitești pentru medicul Gheorghe Rusu care și-a pierdut familia

Masacrul de la Bascov | Mesajul de susținere transmis de Spitalul Militar Pitești pentru medicul Gheorghe Rusu care și-a pierdut familia

Reprezentanții Spitalului Militar de Urgență "Dr. Ion Jianu" din Pitești au transmis, în urmă cu puțin timp, un mesaj de susținere pentru colegul lor, medicul Gheorghe Rusu care și-a pierdut fiica, soția, socrii și cumnatul în teribilul asasinat de la Bascov.

Masacrul de la Bascov | Mesajul de susținere transmis de Spitalul Militar Pitești pentru medicul Gheorghe Rusu care și-a pierdut familia
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    11 Aug 2022   •   16:29

"Cu deosebită tristețe, întregul personal al Spitalului Militar de Urgență “Dr. Ion Jianu” deplânge stingerea din viață a col.(rez.) Rusu Gențiana, a fiicei acesteia Rusu Silvia, a părinţilor Leţcan Aurel și Leţcan Iulia, a fratelui Leţcan Marius și este alături de colegul nostru col.(rez.) Rusu Gheorghe, în aceste momente grele. Dumnezeu să îi odihnească în pace și să îi aşeze în rândul celor drepți!", a transmis conducerea Spitalului Militar de Urgenţă "Dr. Ion Jianu” Piteşti.

Filmul crimei de la Bascov care a şocat România. Bărbatul care şi-a măcelărit familia a vrut să se răzbune pentru că nu era tratat egal cu ceilalţi

Filmul crimei de la Bascov scoate la iveală detalii terifiante. Bărbatul cu probleme psihice care şi-a omorât sora, părinţii, nepoata şi fratele a ajuns după gratii. A făcut o serie de declaraţii şocante în faţa instanţei, dar care nu explică concret de ce a recurs la gestul extrem.

În jurnalul pe care îl avea criminalul, procurorii au găsit date clare despre ce urma să se întâmple. Dat fiind diagnosticul de care suferea, pare că n-ar fi avut discernământ.

Totuşi, crima a fost cu premeditare. A pus totul la punct minuţios. 

Filmul crimei de la Bascov care a şocat România

Apelul la 112 a fost dat ieri în jurul orei 16. Cel care a sunat la urgenţă şi-a descoperit soţia, fiica de 5 ani, socrii şi cumnatul ucişi. Crima s-ar fi produs cu mai multe ore înainte.

"A trecut un timp rezonabil, 8 ore, 6 ore, cel puţin. Autopsia a scos în evidenţă traumatisme cranio-cerebrale şi cervicale la toţi cei cinci. Deci acelaşi mod de operare pentru fiecare victimă", a declarat dr. Dan Manu, Serviciul de Medicină Legală.

După ce şi-a omorât sora, nepoata, părinţii şi fratele, bărbatul de 53 de ani a încercat să fugă. A fost găsit de autorităţi cu ajutorul vecinilor.

În momentul în care a fost descoperit, bărbatul a încercat să se sinucidă

A fost imobilizat şi dus în arest, iar asupra lui au fost găsite două spray-uri cu piper.

Momentan, nu se ştie dacă le-a folosit. Se presupune că ar fi folosit substanţe pentru a-i adormi însă, acest lucru va reieşi abia în urma analizelor.

"Se pare ca primul care a fost atacat a fost tatăl, care ieşea de la baie. A fost atacat cu un ciocan și după aceea l-a lovit în continuare cu alte corpuri dure, probabul nişte pietre. După aceea fost mama atacată, iar la sfârşit, fratele care dormea. Criminalul a rămas cu familia lui, acolo în casă, cu mama, tatăl şi fratele lui morţi în casă, câteva ore. S-au uitat pe geam şi a văzut când a plecat cumnatul lui la lucru şi atunci s-a repezit către sora lui şi către nepoţica de doar 5 ani", a explicat Sorin Ovidiu Bălan.

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close