Antena 3 CNN Actualitate Măsuri speciale pentru BAC 2014: Elevii vor fi înregistraţi audio în timpul examenelor

Măsuri speciale pentru BAC 2014: Elevii vor fi înregistraţi audio în timpul examenelor

Măsuri speciale pentru BAC 2014: Elevii vor fi înregistraţi audio în timpul examenelor
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Aug 2013   •   14:09
Ministerul Educaţiei vrea măsuri speciale pentru examenul de Bacalaureat din 2014. 

"În timp ce lucram la draftul pentru metodologia de anul viitor, s-a discutat despre posibilitatea de a avea şi înregistrare audio din sală. Încă nu am luat o decizie, o să vedem până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru că prima problemă pe care trebuie să ţi-o pui în momentul în care introduci o măsură este să vezi în ce măsură de fapt poţi să o şi implementezi. Eu nu cred că este atât de complicat, vom decide dacă vom face sau nu. Dar am insistat foarte mult ca înregistrările video să existe, să fie bine încadrată sala, nu doar un unghi din sală, pe de o parte, pe de altă parte să existe monitorizare în timp real din partea fiecărui centru şi să existe conservarea acelei înregistrări pentru eventualitatea în care avem vreo sesizare în raport cu o anumită sală", a precizat ministrul Remus Pricopie, într-o conferinţă de presă. 
 
El a amintit că a atras atenţia inspectorilor generali să ia din timp toate măsurile necesare pentru a nu exista surprize din partea furnizorilor de curent electric în timpul examenelor şi, de asemenea, le-a spus că în cazul în care întâlnesc vreo încercare de fraudare să anunţe ministerul şi poliţia locală. 
 
"Am mai atras atenţia inspectorilor şcolari generali să ia legătura cu furnizorii de energie electrică, şi asta am făcut-o din timp, astăzi am revenit asupra subiectului, să nu avem surpriza că se întrerupe curentul electric sau încep lucrări pe mai ştiu eu ce reţea exact în perioada în care noi, de fapt, trebuie să ne ocupăm de examenul de Bacalaureat. Sper să nu avem surprize şi dacă vom avea vom interveni fără niciun fel de ezitare. Le-am spus inspectorilor să nu aibă vreo emoţie dacă întâlnesc vreo situaţie de fraudă. Primul lucru pe care-l fac este să anunţe ministrul Educaţiei, al doilea lucru - anunţă poliţia locală", a arătat ministrul Educaţiei. 
 
Remus Pricopie a mai spus că problema la examene nu este metodologia, ci faptul că aceasta nu este respectată. 
 

×
Subiecte în articol: masuri bac elevi video Remus Pricopie
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close