Antena 3 CNN Actualitate Max Bălășescu, noi detalii despre acuzațiile la adresa lui Augustin Lazăr

Max Bălășescu, noi detalii despre acuzațiile la adresa lui Augustin Lazăr

1 minut de citit Publicat la 15:32 02 Ian 2019 Modificat la 15:32 02 Ian 2019
Max Bălășescu, noi detalii despre acuzațiile la adresa lui Augustin Lazăr

Fostul procuror Max Bălăşescu a vorbit la Antena 3 despre acuzațiile pe care i le-a adus procurorului general Augustin Lazăr.

Max Bălășescu arata că în 1998, când ancheta devalizarea Băncii Bankcoop, a fost vizitat de un ofiţer SRI care i-a spus că trebuie să analizeze dacă este oportună arestarea directorului băncii, întrucât a sprijinit SRI. În cauză a intervenit şeful său, Augustin Lazăr, care i-a luat dosarul.

”Aceste discuții aveau loc frecvent între procurorul-șef și cei de caz. Problema a fost nu doar că mi s-a luat dosarul ci că s-a și revocat emiterea mandatului de arestare. A fost anulat de către Augustin Lazăr. A fost prima și ultima dată când m-am întâlnit cu respectivul ofițer SRI, mă aștepta în fața biroului, mi-a arătat legitimația și că vrea să discute despre dosarul aflat în instrumentarea mea. L-am invitat în birou, mi-a spus că este vorba despre acest dosar, că a aflat că urmează să emit mandatul de arestare și că oportunitatea măsurii privative, ar trebui să mă gândesc dacă este cazul să emit mandat de arestare. I-am spus că nu e problema lui, mi-a pus niște hârtii în față, ceva legat de activitatea lu escu, încerca să întârzie emiterea mandatului” a spus fostul procuror la ”Esențial”.

Citește și: Acuzaţie gravă în Justiţie. Max Bălăşescu, fost procuror, spune că Augustin Lazăr a intervenit la cererea SRI pentru un dosar

”Din punctul lui de vedere, da, dar ar trebui în primul rând ca să infirme ce spun eu, ar trebui să arate acele ordonanțe. Dacă eu nu am dreptate, mereu există o urmă a dosarelor, în acea urmă se găsesc toate actele procesuale. Să scoată acele documente, inclusiv repartizarea, sunt la dosar, să le prezinte opiniei publice, atunci eu aș fi mincinos. I-am spus să vină cu documentele” a mai spus Max Bălășescu.

Citește și: Procurorul general respinge acuzațiile lui Max Bălășescu

×
Parteneri
x close