Mazăre, înainte să intre la judecată: "Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei"

de O.P.    |    18 Apr 2014   •   10:38
Mazăre, înainte să intre la judecată: "Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei"

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat vineri, la ICCJ, înaintea judecării contestaţiei procurorilor anticorupţie la decizia de cercetare a acestuia în libertate, că Vinerea Mare este "ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei" şi că speranţa sa este "în dreptate".

Un complet de la instanţa supremă judecă, vineri, contestaţia procurorilor anticorupţie la decizia de cercetare în libertate a lui Radu Mazăre, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă".

Primarul Cosntanţei a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că nu se poate să fie judecat pentru că a construit case pentru săraci la preţul cel mai mic şi că speră să se dacă dreptate, arătând că "Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei".

Întrebat dacă este o zi grea pentru el, Radu Mazăre a spus: "Ca să fii judecat că ai construit case pentru săraci la preţul cel mai mic decât s-a construit vreodată în România, în Vinerea Mare, spune totul".

x close