Antena 3 CNN Actualitate Media Antena 3 te invită la o ediţie specială "Secvenţial", cu istorioare vesele, în prima zi din 2012

Antena 3 te invită la o ediţie specială "Secvenţial", cu istorioare vesele, în prima zi din 2012

Antena 3 te invită la o ediţie specială "Secvenţial", cu istorioare vesele, în prima zi din 2012
30 Dec 2011   •   13:18

Cum am putea să ne petrecem după-amiaza primei zile a lui 2012?

Cel mai la îndemână ar fi să mai tragem un pui de somn, ca să începem anul odihniţi. Sau ghiftuiţi, continuând lupta inegală cu salata boeuf.

Sau, dacă primiţi cu sugestii, să ne dregem cu o duşcă zdravănă de istorii vesele şi să ne frecam la ochi, nostalgici, pentru a revedea secvenţe de la revelioanele ultimelor 7 decenii.

Adică, mai pe şleau, va invităm la ediţia specială Secvenţial din 1 ianuarie, de la ora 17.00, desigur, pe Antena3.

Specială e ediţia pentru că speciali sunt şi invitaţii: Delia Budeanu şi Alexandru Arsinel.

Ce făcea Regele de Anul Nou, unde se ducea Mareşalul, ce le transmitea Dej românilor la ultimul prag dintre anii vieţii sale, cum arăta primul Revelion filmat pentru tv şi multe alte secvenţe inedite puteţi vedea în ediţia de duminică, doar la "Secvenţial".

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close