Antena 3 CNN Actualitate Media Antena Group o reclamă pe şefa CNA

Antena Group o reclamă pe şefa CNA

Antena Group o reclamă pe şefa CNA
13 Dec 2013   •   20:23
Antena Group dezaprobă maniera de soluţionare de către Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitării de relansare a postului Antena 2 sub titulatura Antena Stars. Această relansare constă în schimbarea structurii de programe, a siglei şi a denumirii postului. 
 
Respingerea solicitării noastre în şedinţa din 10.12.2013 este în dezacord total cu legea şi cu practica pe care C.N.A. a avut-o până în prezent faţă de ceilalţi radiodifuzori care au în grila de programe emisiuni de acelaşi gen. 
 
Antena Group contestă temeinicia acestei decizii, precum şi modul în care Preşedintele CNA, Laura Georgescu, şi-a exprimat punctul de vedere împotriva acestui post, discriminând, fără argumente, persoanele implicate în grila de programe. Poziţia vehementă a Preşedintelui C.N.A., exprimată în intervenţii televizate, contravine practicilor şi scopului pentru care această instituţie a fost înfiinţată. 
 
Antena TV Group a investit pentru relansarea Antenei 2 sub denumirea Antena Stars resurse umane şi financiare semnificative, adaptând şi actualizând programele în conformitate cu tendinţele pieţei, cerinţele publicului şi ale partenerilor, respectând cu stricteţe prevederile legale.

Tergiversarea acestei relansări de către C.N.A., cât şi reacţiile publice fără precedent ale Preşedintelui acestei instituţii, se transpun inevitabil într-o atitudine discriminatorie faţă de Antena Group. 
 
Acţiunile Preşedintelui C.N.A. îndreptate împotriva Antena Group generează efecte care exced bunele practici instituţionale, determinând prejudicii grave financiare şi de imagine pentru compania noastră.
 
Având în vedere atitudinea nedemnă a Doamnei Preşedinte Laura Georgescu în raport cu funcţia pe care o ocupă, cât şi situaţia fără precedent creată, Antena Group se va adresa Comisiei de Cultură şi Media din Parlamentul României, în vederea constatării abaterilor săvârşite de către Preşedintele C.N.A.

Preşedintele CNA s-a încurcat în explicaţii, astăzi, după ce a făcut o declaraţie defăimătoare la adresa Antenei 3. Laura Georgescu spune că declaraţia nu-i aparţine, ci ar fi un citat dintr-o sesizare primită la CNA. 

×
Subiecte în articol: Antena Group laura georgescu
Citește mai multe din Media
» Vezi toate știrile din Media
Cele mai noi știri
Parteneri
x close