Antena 3 CNN Actualitate Media Băsescu: Nu mă mai uit decât pe Discovery. Îi regret pe Dinescu şi pe Cristian Tudor Popescu (VIDEO)

Băsescu: Nu mă mai uit decât pe Discovery. Îi regret pe Dinescu şi pe Cristian Tudor Popescu (VIDEO)

Băsescu: Nu mă mai uit decât pe Discovery. Îi regret pe Dinescu şi pe Cristian Tudor Popescu (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Intact images
23 Sep 2010   •   11:44

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în cadrul unui interviu televizat la B1tv, că a renunţat de ceva timp la abonamentele de presă, pentru a nu fi influenţat de atmosfera falsă creată de trusturile româneşti.

"Înţeleg să nu mă las influenţat  de atmosfera creată de trusturile mass-media, la mine, nici la birou, nici acasă, nu mai există de câteva luni abonamente la presă. Eu nu mă mai uit la televizor decât pe Discovery, iar dimineaţa Biroul de presă ştie că trebuie să-mi facă sinteza presei, care de fapt, este o sinteză a atacurilor", a declarat Băsescu.



În cadrul aceleaşi apariţii, şeful statului a mai menţionat că îi regretă sincer pe jurnaliştii Mircea Dinescu şi Cristian Tudor Popescu, de "dinainte de a deveni vulgari", spunând că orice om are o limită în ceea ce priveşte respectul, atunci când este umilit în mod succesiv.

"Şi eu îi regret şi pe Dinescu, şi pe Cristian Tudor Popescu de dinainte de a deveni vulgari. Eu m-am săturat de jignirile lor, drept pentru care îi tratez ca atare. Are o limită orice om, chiar şi omul politic, în a te respecta atât timp cât vede că zilnic încerci să-l jigneşti, să-l umileşti", a continuat preşedintele Băsescu.



Preşedintele Traian Băsescu a acordat miercuri seară un interviu postului de televiziune citat, în care a vorbit, printre altele despre actuala situaţia a ţării şi conflictele politice dintre PSD şi PDL.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mircea Dinescu
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close