Antena 3 CNN Actualitate Media Jurnalistul Dan Tapalagă a reacționat dur la dezvăluirile făcute de adjunctul lui Coldea: „Voi muri cu dinții în gâtul vostru”

Jurnalistul Dan Tapalagă a reacționat dur la dezvăluirile făcute de adjunctul lui Coldea: „Voi muri cu dinții în gâtul vostru”

1 minut de citit Publicat la 13:55 18 Sep 2017 Modificat la 13:55 18 Sep 2017
o_1bqaa0hdm1tgm1449hka1u003bc8.jpg
Foto: Facebook/Dan Tapalagă

Dezvăluirile făcute de Daniel Dumitru, fostul adjunct al lui Florian Coldea, în emisiunea Sinteza Zilei nu au rămas fără urmări. Jurnalistul Dan Tapalagă a reacționat dur, după ce fostul ofițer SRI l-a nominalizat printre jurnaliștii pe care i-a văzut ieșind din biroul lui Florian Coldea.

„Scopul acestor acuzații este, repet, compromiterea, denigrarea, intimidarea tuturor celor din justiţie, politică sau presă care nu susţin cauza borfaşilor, le-au investigat afacerile murdare şi încă se încapăţânează să apere interesul public. N-au mai rămas foarte mulţi. S-au adunat armate de orci în jurul lui Pablito, pupă inelul şi calcă în picioare pe oricine le demască fărdelegile, hoţiile şi minciunile. Mai au putin şi proclamă oficial România stat mafiot. Acum ori niciodată! Începe să doară Tel Drum, Pablito? Frige? O să le spun aşa, lui Pablito şi armatei lui de orci: voi muri cu dinţii înfipţi în gâtul vostru. Promit să fac tot ce-mi stă în putere să arăt publicului cum îl jefuiţi, manipulaţi si batjocoriţi în fiecare zi”, a scris Tapalagă.

Daniel Dragomir a reacționat imediat la mesajul transmis de Tapalagă. „Domnul Tapalaga pare a fi foarte nervos. Eu nu l-am făcut securist. Am explicat și voi detalia cum a fost unealta SRL - Coldea. De ce este nervos? Din motive de SIPA, din motive de ANAF. Nici nu mai suntem în anul 2016 când primul ministru chema la o "informală" un număr de firme și le cerea să "ajute" Hotnews. Ca și în cazul PFA - Kovesi domnul Tapalagă nu răspunde la o întrebare simplă. A fost sau nu la Coldea? Nu e nicio rușine domnule Tapalagă, mă puteți face în toate felurile, dar ieșiți în față ca un bărbat și spuneți: Cum era pe canapeaua lui Coldea”?

Citiți și Uneltele lui Coldea din media. Colonelul Daniel Dragomir a oferit trei nume de jurnaliști. Dezvăluire șoc: „Clica voia să distrugă Antena 3”

×
Parteneri
x close