Antena 3 CNN Actualitate Media Mihai Gâdea îi prezintă lui Traian Băsescu condiţia prin care va fi binevenit în emisiunile Antenei 3

Mihai Gâdea îi prezintă lui Traian Băsescu condiţia prin care va fi binevenit în emisiunile Antenei 3

Mihai Gâdea îi prezintă lui Traian Băsescu condiţia prin care va fi binevenit în emisiunile Antenei 3
24 Iul 2012   •   22:45

Traian Băsescu a fost întrebat astăzi într-un interviu pentru Ziare.com dacă va merge la Antena 3, la care domnia sa a răspuns: “merg, dar să fiu invitat”.

În schimb Mihai Gîdea a ţinut să îi prezinte preşedintelui suspendat condiţiile în care va fi primit la Antena 3.

"Domnule Traian Băsescu, noi vă aşteptăm la Antena 3 cu o singură condiţie, este o singură condiţie pe care o impunem. Presiunea aceasta este făcută şi de la CNA de către doamna Narcisa Iorga care a fost, de exemplu, şeful de campanie, șeful de imagine al PDL-ului, pusă chiar de domnul Traian Băsescu în CNA. Şi cu această ocazie îi răspund şi domnului Traian Băsescu  şi celor care îl slujesc."

"Vă primim la Antena3 cu o singură condiţie: știu că acum aveţi nevoie de Antena 3 pentru că este postul cel mai urmărit din România și lucrul acesta se poate verifica pe audiențe, acest lucru spune mult despre starea de spirit a oamenilor şi despre interesul lor, aveţi nevoie să vorbiţi cu ei. Aştept să vă prezentaţi scuze public tuturor jurnaliştilor pe care i-aţi jignit, pe care i-aţi calomniat, pe care i-aţi ameninţat de la Antena 3."



×
Subiecte în articol: antena3 Sinteza Zilei
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close