Antena 3 CNN Actualitate Media Mircea Badea: Detest să mai vorbesc despre Traian Băsescu

Mircea Badea: Detest să mai vorbesc despre Traian Băsescu

Mircea Badea: Detest să mai vorbesc despre Traian Băsescu
15 Feb 2011   •   23:40

"Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul" este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În gura presei. Este lumea lui Badea.

Mircea Badea a declarat, în lumina evenimentelor de marţi, că a ajuns să deteste să mai vorbească despre Traian Băsescu.

„Destest să mai vorbesc despre Băsescu. El se comportă ca un activist de partid, care pe mine nu mă interesează, şi nu mă simt deloc reprezentat de acest activist de partid. De aceea aş vrea ca preşedintele României să fie suspendat foarte repede şi înlăturat de la conducerea ţării. Deci, ori el ori eu... nu are rost să se mai chinuie cu funcţia asta de preşedinte. Să se ducă să fie ocrotitor de partid, de Udre”, a spus Mircea Badea, în cadrul emisiunii În gura presei.

 


×
Subiecte în articol: Mircea Badea În gura presei
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close