Antena 3 CNN Actualitate Media Ponta, pentru Times: Românii nu vor invada Marea Britanie. Prinţul Charles a cumpărat o casă aici, deci nu poate fi chiar atât de rău

Ponta, pentru Times: Românii nu vor invada Marea Britanie. Prinţul Charles a cumpărat o casă aici, deci nu poate fi chiar atât de rău

Ponta, pentru Times: Românii nu vor invada Marea Britanie. Prinţul Charles a cumpărat o casă aici, deci nu poate fi chiar atât de rău
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Feb 2013   •   17:08

Premierul Victor Ponta a afirmat că Marea Britanie nu are de ce să se teamă de o "invazie" a românilor, deoarece aceştia vor fi prea ocupaţi cu dezvoltarea României, scrie Daily Mail.

Într-un material publicat în revista britanică The Times, premierul român s-a declarat şocat de articolele apărute în presa din Regat pe tema sosirii unui val de imigranţi est-europeni începând cu 2014. Atunci vor fi ridicate restricţiile de pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor.

Ponta a spus şi că îi va oferi premierului britanic un studiu sociologic prin care să-i asigure pe cetăţenii din Regat că românii nu vor da năvală la ei în ţară, pentru a profita de sistemul de beneficii.

"Oamenii noştri sunt, de departe, cea mai valoroasă şi semnificativă resursă. Iar noi vom depune eforturi pentru a-i păstra în ţară", a mai scris Ponta în The Times.

De asemenea, premierul îi îndeamnă pe britanici să urmeze exemplul prinţului Charles şi să viziteze România ca turişti.

Charles a cumpărat o proprietate în Transilvania, în 2006, şi a afirmat, în glumă, că este urmaşul lui Vlad Ţepeş.


×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close