Antena 3 CNN Actualitate Media Mihai Gâdea şi Adrian Ursu, în Senat. Reprezentanţii Antena 3 reclamă abuzurile: "România este o ţară condusă de oameni puşi, nu aleşi"

Mihai Gâdea şi Adrian Ursu, în Senat. Reprezentanţii Antena 3 reclamă abuzurile: "România este o ţară condusă de oameni puşi, nu aleşi"

1 minut de citit Publicat la 12:27 10 Mar 2016 Modificat la 12:27 10 Mar 2016
gadea senat.jpg

Joi, în Senat, a avut loc o dezbatere privind libertatea presei. La discuţii au participat şi reprezentanţii Antena 3, care au reclamat abuzurile statului împotriva instituţiilor de presă.

“Probabil nu suntem singurii care am trecut prin aşa ceva. Probabil am considerat că asta este societatea în care trăim. Aceste lucruri trebuiesc investigate. Cine i-a cerut lui Sorin Blejnar, un individ profund corupt, cine i-a cerut să facă aceste controale şi această formă de represiune şi suprimare? A venit apoi CNA, asupra căruia cred că există nişte comisii parlamentare care ar trebui să-şi exercite atribuţiile de control. Cu toţii am privit cum o doamnă cerea închiderea unui post de televiziune şi toţi reţinem că preşedinta CNA a fost prinsă inventând plângeri, la adresa postului nostru. Noi a trebuit să plătim sume uriaşe. O formă de suprimare este cea de amendare” a spus Mihai Gâdea, CEO Antena 3.

Mihai Gâdea a vorbit şi de independenţa presei, respectiv instituţiile finanţate legal, precum şi cele finanţate ilegal.

“Am văzut recent nişte indivizi care nu erau speriaţi pentru că erau şcolarizaţi ca să nu fie speriaţi, erau şcolarizaţi ca să inducă teamă şi spaimă. Erau indivizi care teoretic reprezentau ANAF-ul, intrând în desant, făcându-le poze şi întrebând cum îşi permit să stea într-o clădire a statului. Vulnerabilitatea presei, mai ales a celei independente, să nu ne ferim, există o presă independentă, sunt instituţii de presă care să chinuie să obţină corect şi transparent bani din publicitate şi există instituţii de presă finanţate ilegal” a mai spus Mihai Gâdea.

Jurnalistul Adrian Ursu a remarcat faptul că Senatul este una dintre puţinele instituţii care încearcă să fie în slujba cetăţenilor, în condiţiile în care România este condusă de oameni puşi, nu aleşi.

 

“Parlamentului I s-a interzis să îşi exercite drepturile. E inadmisibil ca o comisie parlamentară să cheme un şef de parchet, în România zilelor noastre se aplică sancţiuni jurnaliştilor şi oamenilor politici, dacă fac diverse comentarii legate de justiţie. Dar justiţia poate face orice. E nevoie de reechilibrarea acestor relaţii. Senatul pare să fie singura instituţie care încearcă să îşi redescopere menirea, să redevină o instituţie în slujba oamenilor care i-au votat. România de astăzi nu mai este condusă de oameni aleşi, ci de sinecurişti şi securişti” crede Adrian Ursu.


 

×
Parteneri
x close