Revista presei - 26 septembrie: Guvernul scumpeşte sănătatea pe mâna FMI

de Antena3.ro    |    26 Sep 2011   •   09:24
Revista presei - 26 septembrie: Guvernul scumpeşte sănătatea pe mâna FMI Foto: INTACT Images
Jurnalul Naţional: Guvernul scumpeşte sănătatea pe mâna FMI. Din Jurnalul aflăm că după ce a pus pe butuci mare parte a sistemului de sănătate prin desfiinţarea a numeroase spitale, Guvernul le mai pregăteşte ceva bonavilor. În scurt timp se vor deconta doar anumite servicii medicale, de preferinţă cât mai puţine, pentru restul, considerate "neesenţiale", urmând să fim nevoiţi să plătim asigurări suplimentare sau private.

România Liberă: Justiţie pentru clanul Ghenosu: 70 de termene, nici o condamnare. Infractori deosebit de periculoşi tergiversează ani de zile procesele în care sunt judecaţi, prin manevre avocăţeşti. Un exemplu in aceste sens este celebrul Ghenosu, al cărui proces a ajuns deja la al 70-lea termen de judecată şi fără nici o condamnare.

Gândul: Fiscul îl "deranjează" pe un rege al asfaltului pentru trei milioane de euro. Dorinel Umbrărescu: "La cei care au treaba rezolvată nu se duc. De mine le place". Gândul prezintă modul în care fiscul se războieşte cu milionarii ţării. Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cunoscut drept unul dintre "regii asfaltului" din România, are probleme pentru că ar fi încercat să scape de plata unor accize la carburanţi, comercializându-i fără a avea atestatul impus de lege. Umbrărescu spune că va da şi el în judecată Fiscul şi că va câştiga, mai mult decât sigur.

Adevărul: Război interetnic în sudul Bulgariei. Atacurile asupra romilor se extind în mai multe oraşe bulgăreşti. Locuitorii unui sat bulgăresc au dat foc locuinţelor unui lider de clan mafiot de etnie romă, după acumularea tensiunilor interetnice până la un nivel fără precedent în această localitate.

Săptămâna Financiară: Deficitul bugetar, alimentat de 100 de companii de stat. Din Săptămâna Financiară aflăm cum 100 din cele 722 companii de stat româneşti se află pe agenda Comisiei Europene, eventualele lor pierderi urmând a fi cuprinse în deficitul bugetar pe 2011. Potrivit Eurostat, în deficitul bugetar ar trebui incluse şi pierderile companiilor ale căror venituri operaţionale nu depăşesc 50% din cifra de afaceri a acestora.





x close