
De-a lungul timpului a fost implicată în numeroase proiecte actoricești, însă de fiecare dată a preferat să păstreze misterul și să nu dezvăluie prea mult despre personajul său. Chiar dacă în preajma sa au existat mereu curioși, Doinița Oancea, pe care fanii o pot urmări miercurea la Antena 1 în “Fructul oprit”, a ales să-i lase pe cei dragi să descopere mai multe despre evoluția rolului ei pe parcursul vizionării producției la tv.
“Prietenii apropiați, dar și cei de pe facebook, m-au întrebat ce se va întâmpla mai departe cu personajul meu, Tanța, din <
Îndrăgita actriță nu a făcut nici o excepție. “Nici mamei nu i-am spus niciodată cum evoluează personajul meu. Am lăsat-o să aibă surprize, iar la un moment dat, a avut o surpriză foarte mare, când într-unul din serialele în care am jucat mi se întâmpla ceva groaznic. Am ajuns acasă, după difuzarea episodului, și am găsit-o pe mama plângând. Țin totul secret!”, a mai spus ea.
În “Fructul oprit”, Doinița joacă rolul unei menajere. “Tănțica este cu totul altceva, în primul rând, și îmi place! Îmi place postura asta de fată de casă, umilă așa, pe care nu am avut-o niciodată, și căreia trebuie să-i dau tot timpul ceva. Este și bărfitoare puțin, este și foarte curioasă. Nu este o persoană rea, aș zice că este puțin băgăcioasă unde nu-i fierbe oala. Îmi place Tăținca, este chiar draguță!”, a mărturisit vedeta.
Telespectatorii pot urmări continuarea producției “Fructul oprit”, mâine, de la ora 21.15, iar începând cu săptămâna viitoare, Antena 1 va difuza serialul în fiecare miercuri, de la ora 20.00.