Antena 3 CNN Actualitate Media Turner Broadcasting System şi Trans Media vor lansa CNN INDONESIA

Turner Broadcasting System şi Trans Media vor lansa CNN INDONESIA

Turner Broadcasting System şi Trans Media vor lansa CNN INDONESIA
28 Feb 2014   •   17:50
Turner Broadcasting System Asia Pacific şi PT Trans Media Corpora au anunţat vineri un parteneriat strategic pentru lansarea CNN Indonesia, un canal cu ştiri 24 de ore din 24, precum şi website-ul aferent, în limba indoneziană. 
 
Canalul inovator va fi primul de acest tip pentru CNN în Asia de Sud-Est şi va furniza o versiune localizată a brand-ului unic CNN în materie de ştiri, către naţiunea majoritară a regiunii.
 
Jeff Zucker, preşedintele CNN Worldwide a spus că "această înţelegere, cu una dintre cele mai mari corporaţii media din ţară, pune CNN într-o poziţie unică, de a ajunge la milioane de indonezieni, într-un mod care nu a fost posibil pânî acum. Combinaţia dintre puterea globală, în materie de ştiri, a CNN şi perspectiva locală şi sensibilitatea pe care Trans Media o va aduce în acest parteneriat, ne va permite să oferim ştiri şi informaţii importante către această audienţă masivă, care nu vorbeşte limba engleză".
 
Chairul Tanjung, fondator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al CT Corp, compania-mamă a Trans Media, a afirmat că "acest parteneriat îi va ajuta pe indonezieni să înţeleagă mai bine lumea şi, mai important, să înţeleagă mai bine Indonezia. Acesta este un parteneriat între două organizaţii care gândesc la fel, care împărtăşesc aceleaşi valori, ale calităţii, integrităţii şi transparenţei. CNN Indonesia va fi noua destinaţie pentru conţinut atrăgător şi de încredere".
 
Canalul de televiziune va avea şi un suport digital puternic, inclusiv CNNIndonesia.com. Cu peste 100 de milioane de indonezieni care vor avea acces la internet până în 2016, un brand multi-platformă va fi vital şi o componentă complementară pentru oferta de televiziune.
Pe lângă provocarea pentru jurnaliştii locali, de a genera o acoperire extinsă, canalul va folosi şi vastul arsenal internaţional al CNN, în materie de talent jurnalistic şi va oferi şi conţinut de la partenerii afiliaţi din toată lumea. Trans Media va opera CNN Indonesia de la sediul din Jakarta, iar în scurt timp va fi anunţată şi data de lansare. 

×
Subiecte în articol: cnn indonezia
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close