O altă jurnalistă din România primește amenințări. După ce Emilia Șercan a primit amenințări cu moartea din partea unui ofițer de poliție, în dosar fiind implicați și rectorul și prorectorul Academiei de Poliție, un reporter al publicației Să fie lumină, Diana Oncioiu - specializat pe investigații în zona cultelor - a primit amenințări telefonice.
"Unul dintre reporterii implicați în realizarea proiectului nostru jurnalistic a fost contactat telefonic în această dimineață de o persoană necunoscută și amenințat că i se va "rupe capul" dacă mai continuăm să documentăm treburile private ale Bisericii.
Jurnalistul avertizat direct este Diana Oncioiu, de la platforma media Dela0.ro, una dintre organizațiile contributive în cadrul Să fie lumină. Deși a vizat-o direct pe colega noastră, apelul s-a vrut a fi o atenționare la adresa întregii echipe de reporteri, persoana apelantă indicând că trebuie să încetăm să mai scriem despre "ce fac preoții".
Apelul a fost efectuat de pe un număr ascuns. Cel care amenința și înjura creștinește era un bărbat cu puternic accent moldovenesc. Diana a încercat să afle ce anume l-a deranjat pe apelant din ceea ce a publicat Să fie lumină- și unde consideră mai exact că am fi mințit, deformat sau manipulat.
Bărbatul nu era însă deranjat de ceea ce am făcut în trecut - ci de lucrurile pe care urmează să le publicăm în viitor", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a publicației.