Antena 3 CNN Actualitate Medic legist, după autopsia pacientei arse la Floreasca: „Arsurile nu aveau semne de infecție. Erau în curs de vindecare”

Medic legist, după autopsia pacientei arse la Floreasca: „Arsurile nu aveau semne de infecție. Erau în curs de vindecare”

Adriana Francisc, medic primar legist la Institutul „Mina Minovici“, a declarat că arsurile pacientei care a luat foc pe masa de operație, la Spitalul Floreasca din Capitală, nu prezentau semne de infecție.

Medic legist, după autopsia pacientei arse la Floreasca: „Arsurile nu aveau semne de infecție. Erau în curs de vindecare”
Sursa foto: Foto captura Antena 3
31 Dec 2019   •   13:16

Declarația medicului vine la scurt timp după efectuarea autopsiei asupra femeii de 66 de ani care a murit duminică seară.

”Arsurile arătau în curs de vindecare. Suprafața afectată este de circa 30% din zona corporală”, a spus medicul legist.

Potrivit acesteia, pacienta a prezentat arsuri în zonele laterale ale corpului.

Medicul Adriana Francisc a precizat că au fost recoltate mai multe probe pentru laborator, iar rezultatul final al analizelor va fi gata în două sau trei luni. Timpul îndelungat se explică prin efectuarea unui examen histopatologic care are o durată îndelungată.

Medicul a refuzat să le spună jurnaliștilor cauza exactă a morții pacientei arse la Floreasca, în timpul intervenției chirurgicale, așa cum a fost ea trecută în actul de deces, argumentând că actul este confidențial.

Totodată, medicul legist a declarat că va solicita poliției imaginile video din sala de operație, acestea fiind necesare întocmirii raportului medico-legal.

 

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close