Antena 3 CNN Actualitate Medicul Virgil Musta: "Dacă nu-ţi faci timp pentru sănătatea ta, vei fi nevoit să-ţi faci timp pentru boala ta"

Medicul Virgil Musta: "Dacă nu-ţi faci timp pentru sănătatea ta, vei fi nevoit să-ţi faci timp pentru boala ta"

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara atrage atenţia asupra factorilor de risc pe care îi poate avea orice persoană.

Medicul Virgil Musta: "Dacă nu-ţi faci timp pentru sănătatea ta, vei fi nevoit să-ţi faci timp pentru boala ta"
Sursa foto: Spitalul Victor Babeș Timișoara / Facebook
de Silvia Preda    |    23 Noi 2021   •   20:03

"Dacă nu-ţi faci timp pentru sănătatea ta, vei fi nevoit să-ţi faci timp pentru boala ta! Pe tot parcursul acestei pandemii, cel mai rău au avut de suferit (forme grave sau chiar decese) cei care aveau aşa-numitele ”comorbidităţi”, adică boli cronice sau alte afecţiuni pe care unii nici măcar nu ştiau că le au, unii netratându-le deloc până acum, iar acest lucru i-a făcut mult mai vulnerabili şi în faţa virusului SARS Cov-2.

Virusul a aterizat practic pe un teren prielnic pentru el (un organism slăbit de diverse boli) şi a contribuit direct şi la amplificarea problemelor specifice fiecăreia dintre problemele de sănătate deja existente”, transmite medicul Virgil Musta.

Bolile cronice se tranformă în factori de risc, avertizează medicul Musta

"Toate aceste boli cronice, odată instalate, (împreună cu alte elemente biologice specifice ce nu pot fi influenţate, dar care au anumite caracteristici de care trebuie ţinut cont - vârstă, sex etc), se transformă pentru fiecare în factori de risc asupra sănătăţii, calităţii şi duratei vieţii noastre. Chiar dacă sunt medic şi sunt obişnuit să tratez oamenii, am promovat şi explicat dintotdeuna importanţa prevenţiei.

Acum în pandemie, mai mult ca niciodată, s-a dovedit cât de important este să ne păstrăm un organism sănătos şi echilibrat, fie pentru a evita bolile cronice, fie prin controlul atent şi periodic al acestora”, scrie Virgil Musta.

Bilanț COVID-19 din 23 noiembrie 2021, în România. În continuare avem sute de decese 

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.736 de noi cazuri de coronavirus.

Până astăzi, 55.386 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.11.2021 (10:00) – 23.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 273 de decese (121 bărbați și 152 femei), din care 30 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

×
Subiecte în articol: Virgil Musta
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close