x close

Medicul Mircea Beuran, dus la sediul DNA, după perchezițiile făcute de procurori în casa și biroul său

13 Feb 2020   •   13:20
Medicul Mircea Beuran, dus la sediul DNA, după perchezițiile făcute de procurori în casa și biroul său

 Medicul Mircea Beuran a fost dus la sediul DNA, după ce în această dimineață procurorii au făcut percheziții în casa și biroul său. Profesorul e vizat într-un dosar de luare de mită.

UPDATE 10.50. "Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite pe parcursul anului 2018.

În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice", se arată într-un comunicat al DNA.

Știre inițială

Procurorii au ridicat joi dimineața documente de la casa și biroul medicului Mircea Beuran. Potrivit surselor Antena 3, dosarul în care e vizat cunoscutul chirurg ar avea la bază o plângere pentru luare de mită. 

Pe surse, un mascat ar fi încă de dimineață în biroului medicului Mircea Beuran, iar alți mascați ar fi trecut pe la el pe acasă. Ar fi vorba de presupuse infracțiuni de luare de mită și că această speță nu ar avea legătură cu femeia arsă pe masa de operație de la Spitalul Floreasca.

Un mascat ar fi la ușa lui Beuran, iar un procuror ar fi în interior și s-ar uita cu profesorul Beuran pe documente. Se pare că oamenii legii au ajuns încă de la ora 7 dimineața la Spitalul Floreasca. 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cel care instrumentează dosarul femeii arse pe masa de operație, nu confirmă aceste percheziții, ceea ce poate însemna că nu are legătură cu acel dosar. 

E foarte posibil ca perchezițiile din această dimineață să fie făcute de procurorii de la DNA, care nu confirmă și nici nu infirmă această informație, a spus Roxana Ciuda, reporter Antena 3. 

Ar fi vorba de o plângere făcută pe numele profesorului pentru presupuse fapte de luare de mită. Se pare că s-ar fi discutat și cu secretara lui Beuran, care ar fi fost mutată din biroul ei pentru ca procurorii să se uite prin acte. 

Percheziții la casa și biroul doctorului Mircea Beuran. Procurorii au ridicat documente

 

Citeşte mai multe despre:

perchezitii Mircea Beuran
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati