Medicul Virgil Musta, răspunsuri la întrebări-cheie despre vaccinul anti-COVID-19. Prudență mare în momentul injectării pentru acești pacienți

de Gabriel Dano    |    20 Ian 2021   •   18:20
Medicul Virgil Musta, răspunsuri la întrebări-cheie despre vaccinul anti-COVID-19. Prudență mare în momentul injectării pentru acești pacienți Spitalul Victor Babes Timisoara/Facebook

Medicul Virgil Musta a făcut publice nou răspunsuri la întrebări despre vaccinul anti-COVID-19. Majoritatea întrebărilor vizează boli specifice.

- Un pacient cu comorbidități de genul adenom hipofiza, boală cushing, diabet tip 2 și tensiune, steanoză hepatită. Se vaccinează?

Da, are recomandare de vaccinare. Discutați înainte și cu medicii specialiști care îi urmăresc aceste afecțiuni.

- Faptul că am o tiroidectomie totală, cu un carcinom tratat cu iod radioactiv, mă scoate cumva de pe lista bolnavilor cronici? Aș dori să mă vaccinez și nu știu dacă mă încadrez în categoria bolnavilor cronici.

Din câte știu eu, dumneavoastră trebuie să fiți dispensarizată în continuare pentru această afecțiune și totodată, cred că aveți hipotiroidism post tiroidectomie, care intră în categoria pacienților cu comorbidități. Consider că vă încadrați în categoria bolnavilor cronici. Și vă puteți vaccina în etapă 2-a.

- Dacă am trombofilie, pot să fac vaccinul anti Covid?

Da, cu condiția unei prudențe suplimentare în momentul injectării, pentru a nu fi lezat un vas. Este recomandabil să consultați medicul ce dispensarizează afecțiunea dumneavoastră, să vă dea recomandări în caz de incident de vaccinare.

- Mama mea are 89 de ani și suferă de lupus eritematos. Aș dori să știu dacă există vreun risc în cazul vaccinării anticovid.

Vârstă înaintată, coroborată cu patologia asociată prezintă risc de vaccinare, dar consider că beneficiile sunt mai importante. Vorbiți înainte și cu medicul care o tratează pentru a aprecia starea ei actuală și, de asemenea, dumneavoastră trebuie să apreciați cum o puteți proteja pe mama să nu facă boală, dacă nu se vaccinează.

- Este vreo problemă dacă efectuez sport cu 2 zile înainte de vaccinare și dacă după administrarea vaccinului se poate efectua sport, mai exact exerciții de tip cardio?

Nu este nicio problema să faceți sport. Sportul = Sănătate.

- Persoană diagnosticată cu TBC luni, miercuri are programare la vaccin. Se poate vaccina? Nu a început tratamentul, urmează peste câteva zile internarea.

Da, se poate vaccina, chiar este recomandabil.

- Dacă am alergii multiple și antecedente de șoc anafilactic și nu voi face vaccinul, cum pot evita restricțiile care se vor impune celor nevaccinați?

Nu știu la ce restricții vă referiți. În momentul în care se va stabili o conduită la nivelul UE, legat de călătorii, de exemplu, sigur se vor specifică condițiile, fie legate de vaccinare, fie de testare sau carantinare, că și până acum.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close