Antena 3 CNN Actualitate Mesajul lui Florin Cîţu pentru români: ''În toamnă putem renunța la purtatul măștii''

Mesajul lui Florin Cîţu pentru români: ''În toamnă putem renunța la purtatul măștii''

Înainte de introducerea noilor restricții, premierul Florin Cîţu le-a transmis românilor un mesaj şi i-a anunţat că dacă vor alege să se vaccineze, în toamnă ar putea renunţa la purtatul măştii de protecţie.

Mesajul lui Florin Cîţu pentru români: ''În toamnă putem renunța la purtatul măștii''
Sursa foto: Hepta
de Iulia Gorgorin    |    27 Mar 2021   •   12:36

''2 milioane de oameni vaccinați anti-COVID, adică 10% din populație, până la sfârșitul lunii martie, în România.

În acest weekend vom ajunge la primul million de români vaccinați cu prima doză. Sunt veștile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecție.

Florin Cîţu: ''Dacă mergem cât mai mulți să ne vaccinăm, în toamnă putem renunța la purtatul măști''

Hai să respectăm noile măsuri, ca să stopăm creșterea numărului de infectări și să îmbunătățim situația din spitale.

Depinde doar de noi să revenim la normalitate!'', a anunţat Florin Cîţu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

2 milioane de oameni vaccinați anti-COVID, adică 10% din populație, până la sfârșitul lunii martie, în România. În...

Posted by Florin Cîţu on Saturday, 27 March 2021

De asemenea, premierul Florin Cîțu a anunţat că restricțiile prevăzute în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență intră în vigoare doar duminică, din cauza timpului scurt de implementare.

„Astăzi (vineri – n.r.) se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziție să se pregătească, am avut o discuție cu domnul Arafat și am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, scrie, pe Facebook, premierul Cîțu.

Peste 55.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Au fost raportate 196 de reacții adverse, a anunțat, vineri, Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).

Potrivit CNCAV, din persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore, 26.386 au primit prima doză de vaccin, iar 28.745 au primit și a doua doză.

43.451 de persoane au fost vaccinate cu vaccin Pfizer, 4.109 cu Moderna și 7.571 cu AstraZeneca.

Noi restricții în România, aplicate de duminică

Începând de duminică, 28 martie, în România vor intra în vigoare noi restricții. Circulația persoanelor și activitatea operatorilor economici va fi condiționată de rata de infectare de la nivelul fiecărei localități.

În localitățile în care rata de infectare depășește 4 la mia de locuitori:

  1. Carantina de noapte începe de la 20.00 și ține până la ora 05.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
  2. Magazinele se închid la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
  3. Sălile de fitness își suspendă activitatea.

În momentul în care rata de infectare din localitate va coborî sub 3.5 la mia de locuitori, aceste măsuri nu se vor mai aplica.

În localitățile în care rata de infectare depășește 7.5 la mia de locuitori:

  • Carantina de noapte începe de la ora 20.00 și ține până la ora 05.00 pe tot parcursul săptămânii.
  • Magazinele de tip supermarket se închid de la ora 18.00 în fiecare zi.
  • Sălile de fitness își suspendă activitatea.

În momentul în care rata de infectare din localitate scade sub 7, măsurile nu se vor mai aplica. Lista completă a restricțiilor aici.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu măşti mesaj toamnă
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close