”Pentru mine, om decent, care pune capul pe pernă liniștit noaptea, cănd merge la culcare, nu mi-a mai rămas nimic altceva de făcut, în afară de a-mi evalua perspectivele cu mare atenție și de a acționa în sfârșit conform cu nevoile mele (de LINIȘTE, nicidecum de BANI ..că nu mănânc cu 100 de guri și nici doi bani nu dau pe jeep-uri și vile.. așa sunt eu).
După 50 de ani, 3 decenii în care am muncit pe brânci, zi lumină în spitale cu dotări mai mult sau mai puțin apropiate de dotările spitalelor din țările occidentale, evoluate, vă spun sincer că tot entuziasmul meu se apropie de minus infinit .
Este imposibil să lupți cu muntele de răutate, cu tonele de minciuni și cu culpabilizarea la grămadă o oamenilor ce și-au dedicat o viață întreagă binelui celui în suferința .
”Nu mai sunt capabilă să găsesc scuze nimănui care aruncă cu noroi în cadrele medicale”
Nu mai sunt capabilă să găsesc scuze nimănui care aruncă cu noroi în cadrele medicale , cerându-le imposibilul, făcându-le răspunzătoare pentru absolut orice nu merge bine - începând de la cozile din triaj și până la condițiile oferite de spitalele de stat. Nu medicii ar fi trebuit să construiască spitale, nu medicii ar fi trebuit să le doteze ..
Nu mai sunt capabilă să tolerez lecții de moralitate de la oameni mici care invocă " binele pacienților ""( aoleu ce mor ei de grija semenilor 
) , dar nu au curaj să pășească măcar 15 minute în zona cu pacienți infectați, cerându-ne nouă în schimb să ne sacrificăm sănătatea zilnic .
”Nu mai sunt capabilă să accept lecții de empatie și de moralitate de la oameni care nu au venit o singură zi să ajute”
Nu mai sunt capabilă să accept lecții de empatie și de moralitate de la oameni care nu au venit o singură zi să ajute la îngrijirea semenilor lor, care au multe nevoi - de la a-i ține de mână și la a le adresa un cuvânt de încurajare, până la a-i susține și la a le da o gură de mâncare.
Nu mai sunt capabilă să ascult zeci și mii de "înfierări cu mânie proletară" ale medicilor, făcute ...culmea ...de oameni care , la locul lor de muncă fac tot ceea ce înfierează când vine vorba de sistemul sanitar.
Știu că există oameni și oameni, așa cum există medici și medici, știu că unii sunt mai empatici ca alții , așa cum știu că în nici un domeniu nu există numai îngeri .
De ce nu răspund în fața legii nici unii dintre cei ce, prin deciziile lor proaste, au distrus sistemul sanitar?
De ce justiția nu a făcut nimic 30 de ani pentru a stopa nu numai fenomenul șpăgii , dar nici marea corupție din sistem căreia nimeni nu i-a pus stavilă????
De declarații sforăitoare populiste m-am săturat.
M-am săturat să aud de 30 de ani cum sănătatea și educația reprezintă "prioritate națională", pentru ca apoi să constatăm că nu au reprezentat decât un izvor nesecat de bani pentru partide.
”M-am săturat să fiu umilită în țara mea”
Nu am făcut niciodată nimic de care să îmi fie rușine, nu am umilit nici un pacient niciodată, dimpotrivă, am venit de acasă de câte ori a fost nevoie, chiar dacă nu era obligația mea, pentru a face tot ce ține de mine să dau o șansă și speranță pacienților mei.
Ca mine sunt sigură că sunt mii de doctori .
Doctori care ar fi putut munci foarte bine în orice țară, cu succes, fără bătăi de cap și fără complicații.
Pentru colegii care ne critică vehement din postura de medici plecați în țări în care muncesc un sfert din cât muncim noi, plătiți regește, le spun un singur lucru - mă bucur pentru voi, dar nimeni nu vă dă nici vouă dreptul să ne judecați, pentru că nu ați trăit cu atâtea nevoi și stres. E ușor să blamezi pe alții când nu ai fost în papucii lor .
Acest sistem sanitar are exact ce are România în toate domeniile - impostură, șpagă, promovare aberantă în funcție de apartenența politică, involuție, orgolii și legi aberante.
"De ce scriu??", asta am fost întrebată foarte des .
Scriu pentru că, după 30 de ani de muncă grea, chiar nu îmi mai pasă dacă voi părăsi acest sistem infect care promovează nonvalori”, scrie medicul pe o rețea socială.
Pentru mine , om decent , care pune capul pe pernă liniștit noaptea , cănd merge la culcare , nu mi-a mai rămas nimic...
Publicată de Laura Zarafin pe Miercuri, 23 decembrie 2020
