Antena 3 CNN Actualitate "Am nevoie de ajutor! Salvaţi-mă!" Mesajul trimis de românca răpită şi dusă în Italia unui poliţist din România

"Am nevoie de ajutor! Salvaţi-mă!" Mesajul trimis de românca răpită şi dusă în Italia unui poliţist din România

Mariana Zaharia
2 minute de citit Publicat la 07:34 08 Mar 2023 Modificat la 07:41 08 Mar 2023

Ionuţ Machidon, şeful postului de Poliţie din Hulubești, Dâmboviţa, a fost cel care a primit mesajul de la tânăra pe care o ştia plecată la muncă în Italia.

În primul mesaj pe care i l-a trimis poliţistului de pe telefonul mobil, tânăra româncă a scris: "Am nevoie de ajutor! Salvaţi-mă că nu am la cine să apelez". Atunci a fost momentul în care a început lupta contracronometru pentru ca poliţiştii români să le salveze pe tinerele răpite în Italia.

"În cazul victimei noastre, ştiam că este plecată în Italia de mai mult timp şi cumva am făcut legătura şi a trebuit să luăm măsurile legale şi de care dispunem pentru a o salva. Mi-a spus că este ţinută fără voia ei într-o locaţie, că este obligată să presteze activităţi de escortă", a declarat poliţistul pentru Antena 3 CNN.

După doar două zile, pe baza informaţiilor din România, anchetatorii italieni au mers în Termoli unde au identificat victimele, dar şi pe cei doi bărbaţi care au fost arestaţi.

”La data de 26 februarie, prin intermediul unei rețele de socializare, șeful Postului de Poliție Hulubești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a fost sesizat de către o tânără, de 20 de ani, din localitate, cu privire la faptul că se află pe teritoriul Italiei, fiind sechestrată și obligată să se prostitueze.

Ulterior, a fost informată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, care, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, a semnalat Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - I.G.P.R.

Astfel, în urma demersurilor întreprinse, la data de 28 februarie, organele judiciare din Italia s-au deplasat în localitatea Termoli, unde au identificat victimele, respectiv două femei, de 20 și 22 de ani. Acestea ar fi fost obligate să se prostitueze de către doi bărbați, în vârstă de 37 și 35 de ani, ambii din municipiul Târgoviște. Totodată, cele două femei ar fi fost agresate fizic și amenințate.

Din cercetările ulterioare și cu ajutorul bunurilor descoperite, printre care bani și telefoane mobile, s-a stabilit că activitatea infracțională a celor doi se desfășura la un nivel avansat. Prin intermediul site-urilor online, cei doi ar fi făcut publicitate activității de prostituție din apartamentul din Termoli și ar fi primit, personal sau prin transfer bancar, contravaloarea serviciilor sexuale, care ajungea inclusiv la 1.000 euro pe zi.

Victimele s-ar fi deplasat pe teritoriul Italiei, pentru a găsi un loc de muncă.

Cei doi bărbați au fost arestați preventiv, pe teritoriul Italiei", se arată în comunicatul Poliţiei.

×
Parteneri
x close