Antena 3 CNN Actualitate Mesajele importante transmise de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta

Mesajele importante transmise de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta

Mesajele importante transmise de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta
Sursa foto: Foto: Agerpres
31 Aug 2015   •   11:55
Preşedintele Klaus Iohannis îi încurajează pe românii de pretutindeni, de Ziua Limbii Române, să-şi înveţe copiii limba română şi să-i îndemne nu doar să cunoască, ci şi să iubească limba maternă, în timp ce premierul Victor Ponta spune că "limba română este piatra de temelie a identităţii noastre".
   
Luni, de Ziua Limbii Române, au transmis mesaje mai mulţi politicieni, între care preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi cel al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
   
În mesajul său, transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Klaus Iohannis spune că în acestă zi gândurile sale se îndreaptă către românii din ţară, către cei din Republica Moldova, precum şi către cei din diaspora, ?pentru care limba este legătura vie cu originile şi identitatea naţională".

VEDEŢI MESAJUL TRANSMIS DE PREŞEDINŢIE


Şi premierul Victor Ponta a scris, pe Facebook, un mesaj de Ziua Limbii Române - "o sărbătoare de suflet pentru toţi românii din ţară, din Republica Moldova şi din întreaga lume".

Iată postarea premierului Victor Ponta:
Ziua Limbii Române - o sărbătoare de suflet pentru toți românii din țară, din Republica Moldova și din întreaga lume!...

Posted by Victor Ponta on Sunday, August 30, 2015

×
Subiecte în articol: Victor Ponta limba romana Klaus Iohannis
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close