Antena 3 CNN Actualitate Mesajul transmis vineri de președintele Klaus Iohannis

Mesajul transmis vineri de președintele Klaus Iohannis

Mesajul transmis vineri de președintele Klaus Iohannis
Sursa foto: Foto: facebook
22 Ian 2016   •   15:43

“Administrația Prezidențială, prin Departamentul Educație și Cercetare, lansează în dezbatere publică criteriile pentru includerea evenimentelor organizate, sub egida „Dezbaterii Naţionale pentru Educaţie şi Cercetare – România educată”, de către orice entitate care dorește să se implice în reforma educației. Administrația Prezidențială propune astfel un demers flexibil și participativ, care să permită adaptarea sa permanentă la nevoile societăţii.

În anul 2016, Dezbaterea Naţională pentru Educaţie şi Cercetare, inițiată de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va viza principalele opțiuni strategice ale României privind sistemul național de educație și cercetare, care vor fi apoi transformate în obiective de țară și integrate într-o viziune pe termen lung (2018 – 2030). Astfel, orice eveniment cu rezultate relevante pentru acest demers va putea fi inclus în cadrul dezbaterii publice lansată de Administrația Prezidențială, în condiţiile în care respectă un set de criterii transparente. Documentul care descrie aceste criterii este supus dezbaterii publice, fiind disponibil la adresa http://bit.ly/1PsocBh. Punctele de vedere pot fi trimise pe adresa [email protected], până la data de 7 februarie 2016″, a transmis Administratia Prezidentiala.

×
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close