Antena 3 CNN Actualitate Metoda depistării HIV/SIDA din salivă, aplicată şi în România din 2012

Metoda depistării HIV/SIDA din salivă, aplicată şi în România din 2012

Metoda depistării HIV/SIDA din salivă, aplicată şi în România din 2012
Sursa foto: Foto: blog.drnemeth.com
11 Noi 2011   •   11:55
Metoda depistării HIV/SIDA din salivă, folosită cu succes în unele state din lume, ar putea fi aplicată în România din 2012. Asta după ce producătorii vor aduce echipamentele necesare investigaţiilor, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel.

Testul indică prezenţa sau absenţa anticorpilor şi nu a virusului. Metodă este deja folosită în lume, dar în România nu au fost aduse încă echipamentele.

"Eu cred că am putea să utilizăm şi noi aceste testări, poate chiar la anul. Este un test foarte simplu. Se recoltează salivă, la fel ca la exudatul faringian sau nazal. Apoi proba este introdusă într-un dispozitiv care indică prezenţa sau absenţa anticorpilor", a mai spus profesorul Streinu Cercel, citat de Mediafax.

"Şi Testul de sânge HIV este un test indirect, care indică prezenţa în organism a anticorpilor împotriva HIV, iar nu a virusului propriu zis. Totuşi testul din salivă este mai simplu şi mai puţin agresiv", a adăugat Streinu Cercel.

În prezent, testarea pentru HIV/SIDA se face prin recoltarea unei probe de sânge.


 

 

×
Subiecte în articol: HIV SIDA România
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close