Antena 3 CNN Actualitate Metoda simplă prin care un pensionar a fost lăsat fără 800.000 de lei

Metoda simplă prin care un pensionar a fost lăsat fără 800.000 de lei

Un pensionar în vârstă de 82 de ani, fost inginer, a rămas fără agoniseala de o viață o sumă deloc de neglijat, după ce și-a pus încrederea într-un broker

Metoda simplă prin care un pensionar a fost lăsat fără 800.000 de lei
Sursa foto: Agerpres
de Gabriel Dano    |    28 Mar 2022   •   20:29

Nu mai puțin de 800.000 de lei i-a dat omul brokerului iar acestea l-a asigurat că va avea grijă de banii săi și că îi va investi corect. Din nefericire, totul a fost o minciună. Când s-a văzut cu banii, brokerul s-a făcut dispărut.

Domnul Gheorghe este un fost inginer, iar toată viața a avut funcții bune și așa a reușit să facă avere, dar și să moștenească. Pentru că nu a avut copii și nici nu a fost căsătorit vreodată, a reușit să agonisească o sumă importantă. Acum însă a luat decizia să apeleze la un broker pentru a-l ajuta cu sumele pe care le avea în conturi.

Astfel, pensionarul credul i-a dat tot ce a avut, 800.000 de lei, individului, care i-a promis că îi va investi și va avea grijă de bani, însă a fugit cu ei. În momentul în care a aflat că a dat bani unei fundații false, acesta s-a îmbolnăvit de supărare.

Acum pensionarul își dorește să-și recupereze suma uriașă, însă nu mai știe nimic de bărbatul căruia i-a dat banii. Poliția a pornit pe urmele falsului broker, dar pistele sunt puține.

 

×
Subiecte în articol: broker bani escroc
Parteneri
Localitatea din România unde candidează un politician mort de 11 ani
x close