Antena 3 CNN Actualitate Metrorex restricționează accesul în nouă stații de metrou. Care sunt acestea

Metrorex restricționează accesul în nouă stații de metrou. Care sunt acestea

Metrorex restricționează accesul în nouă stații de metrou. Care sunt acestea
04 Mai 2017   •   11:07

Metrorex va demara, în perioada 10 mai - 6 iunie, cea de-a doua etapă a lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de control-acces în alte nouă staţii de metrou, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis joi AGERPRES. 

Potrivit programului de modernizare, etapa secundă va începe cu lucrări simultane în cinci staţii, după cum urmează: staţia Izvor (10 - 16 mai, la accesul dinspre Splaiul Independenţei, Schitul Măgureanu; 17 - 23 mai: la accesul dinspre Splaiul Independenţei, Schitul Măgureanu, Bulevardul Libertăţii), staţia Timpuri Noi (10 - 16 mai: accesul dinspre Splaiul Unirii, Bulevardul Gheorghe Şincai; 17 - 23 mai: accesul dinspre Splaiul Unirii, Calea Văcăreşti), staţia Dristor 1 (10 - 16 mai: accesul dinspre Bulevardul Camil Ressu, strada Dristorului; 17 - 23 mai: accesul dinspre Bulevardul Camil Ressu, Drumul Murgului), staţia Ştefan cel Mare (10 - 16 mai: accesul A dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare, Bulevardul Barbu Văcărescu; accesul B dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare, strada Tunari; 17 - 23 mai: accesul dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare, strada Aurel Vlaicu) şi staţia Piaţa Muncii (10 - 16 mai: accesul dinspre Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Decebal; 17 - 23 mai: accesul dinspre Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Basarabia). 

De asemenea, lucrări de modernizare vor fi derulate la: staţia Crângaşi (24 - 30 mai: accesul dinspre strada Sergent Ştefan Crişan; 31 mai - 6 iunie: accesul dinspre Şoseaua Virtuţii, Bulevardul Constructorilor), staţia Petrache Poenaru (24 - 30 mai: accesul A dinspre Splaiul Independenţei; 31 mai - 6 iunie: accesul B dinspre Splaiul Independenţei), staţia Grozăveşti (24 - 30 mai: accesul dinspre Splaiul Independenţei, Bulevardul Vasile Milea; 31 mai - 6 iunie: accesul dinspre Şoseaua Orhideelor, Splaiul Independenţei) şi staţia Lujerului (24 - 30 mai: accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu, strada Veteranilor; 31 mai - 6 iunie: accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu, Şoseaua Virtuţii) 

Metrorex precizează că, pentru accesul în staţiile de metrou, călătorii vor putea utiliza celelalte căi disponibile. 

"Având în vedere că acest proiect este unul complex, coroborat cu necesitatea de a asigura securitatea şi siguranţa călătorilor, precum şi de a respecta recomandările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Dealul Spirii' Bucureşti, lucrările de modernizare se vor executa etapizat", notează sursa citată. 

Metrorex a finalizat deja lucrările de modernizare a instalaţiilor de control acces la staţiile de metrou Nicolae Grigorescu (accesul A), Republica (accesurile A şi B) şi Titan (accesul B). În prezent, se execută astfel de lucrări la: staţia Republica - Acces A (B-dul. Basarabiei), staţia Titan - Acces B (B-dul. Nicolae Grigorescu, str Liviu Rebreanu) şi staţia Nicolae Grigorescu - Acces A (B-dul. Camil Ressu, Aleea Fuiorului). 

Lucrările de modernizare demarate de Metrorex la nivelul celor 41 de staţii de metrou includ montarea unui număr 139 de automate moderne de vândut cartele, prevăzute să dea rest şi să funcţioneze inclusiv cu POS, respectiv instalaţii noi de control-acces. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Metrorex metrou modernizare
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close