Antena 3 CNN Actualitate Noul judecător CCR numit de Klaus Iohannis a fost chiar consilierul lui

Noul judecător CCR numit de Klaus Iohannis a fost chiar consilierul lui

Mihaela Ciochină, judecătorul numit de Klaus Iohannis la Curtea Constituțională, a fost consilierul președintelui la Departamentul Constituțional Legislativ din anul 2015.

Noul judecător CCR numit de Klaus Iohannis a fost chiar consilierul lui
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    09 Mai 2022   •   15:39

Mihaela Ciochină are 55 de ani și a fost numită Consilier Prezidențial la data de 14 ianuarie 2015.

Ea a absolvit Facultatea de Drept, la Universitatea din București, cu specializare în relații internaționale, în 1992.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Ciochină a participat la seminarii interne și internaționale pe probleme de tehnică legislativă, proceduri parlamentare, statutul funcționarului public. Din anul 1992 și până la momentul numirii în cadrul Administrației Prezidențiale, a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcții, de la cele de execuție până la funcția de director general al Direcției generale legislative.

De asemenea, a colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislației din diferite domenii și cu Institutul European din România și Institutul Național de Administrație Publică în cadrul activităților de formare continuă a funcționarilor publici.

Ciochină desfășoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.

Este autoare a unor articole referitoare la procedura de legiferare și statutul parlamentarului în România.

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională a Mihaelei Ciochină pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022, scrie Mediafax

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close