Antena 3 CNN Actualitate Mihai Eminescu, 125 de ani de nemurire. Poetul nepereche, comemorat la Ateneul Român

Mihai Eminescu, 125 de ani de nemurire. Poetul nepereche, comemorat la Ateneul Român

Mihai Eminescu, 125 de ani de nemurire. Poetul nepereche, comemorat la Ateneul Român
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
16 Iun 2014   •   12:36

Mihai Eminescu rămâne vârful de lance în galeria valorilor naţionale, chiar dacă astăzi sunt voci care-l contestă. Poet nepereche şi prozator desăvârşit, Eminescu a fost şi un jurnalist incomod pentru politicienii epocii sale.

La 125 de ani de la moartea sa, academicieni şi artişti susţin la unison că Mihai Eminescu este parte din conştiinţa naţională şi aşa trebuie să rămână.

"Românii se simt bine cu Eminescu, se-ntorc la Eminescu. Într-o etapă a vieţii noastre citim poezia lui Eminescu. Ne place, e un mare poet, un uriaş poet", susţine academicianul Eugen Simion.

Şi totuşi, statutul de poet naţional al lui Mihai Eminescu este astăzi contestat de pretinşi oameni de cultură.

"Sunt intelectuali români foarte isteţi la minte care consideră că mitul Eminescu, căci există un mit Eminescu în imaginarul nostru, a devenit incomod şi trebuie să ne lepădăm de el. Eu cred că greşesc aceşti oameni. Este un poet naţional", a mai spus academicianul.

"Eram la Botoşani, eram stagiar. Acolo am întâlnit un om. Era secretar literar. Domnul Glăvan. Şi-ntr-o zi mi-a zis: domnul Dănuţ, să ştiţi că Eminescu a fost şi poet. Şi m-am revoltat, am fost surprins. Zic, cum a fost şi poet ? Daa, mi-a zis foarte calm. Pentru că mai înainte de toate a fost conştiinţă", a povestit actorul Dan Puric. 

Iar pentru asta, românii îl comemorează an de an. Peste 500 de oameni au fost prezenţi la Ateneul Român la evenimentul "Mihai Eminescu, 125 de ani de nemurire".

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889 şi este îngropat la cimitirul Bellu.

×
Subiecte în articol: Mihai Eminescu Ateneul Roman
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close