Antena 3 CNN Actualitate Mihai Stoica, despre condamnarea lui Gigi Becali: Este o execuţie

Mihai Stoica, despre condamnarea lui Gigi Becali: Este o execuţie

Mihai Stoica, despre condamnarea lui Gigi Becali: Este o execuţie
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    20 Mai 2013   •   22:54

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, luni, că decizia de condamnare a lui Gigi Becali în dosarul de schimburi de terenuri cu MApN la trei ani de închisoare reprezintă o execuţie.

"Când cinci judecători te achită şi trei te condamnă, spuneţi-mi cum nu poate să fie frustrant şi nu e nimic altceva decât o execuţie? Nu aş vrea să vă relatez ce am văzut în casă la Gigi, pentru că e o tragedie, dar cei care iau astfel de decizii ar trebui să se gândească în ce fel afectează vieţile oamenilor. E păcat că se întâmplă asta într-o ţară membră a Comunităţii Europene, în anul 2013. Gigi a demonstrat că are demnitate. Nu pare afectat, deşi sunt convins că nedreptatea îl macină, pentru că e complicat", a spus Stoica, citat de Mediafax.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, s-a predat, luni seară, la IPJ Ilfov. După finalizarea procedurilor, Becali va fi încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei.
   
Gigi Becali şi ceilalţi doi condamnaţi din acelaşi dosar, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină, vor fi duşi ulterior, cel mai probabil, la Penitenciarul Bucureşti Jilava, potrivit unor surse judiciare.
   
În închisoare, cei trei vor sta mai întâi, timp de 21 de zile, la Secţia de carantină, pentru a fi evaluaţi şi supuşi unor investigaţii medicale, mai scrie Mediafax.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close