Antena 3 CNN Actualitate Mihai Tudose, anunț despre Casa Regală și Palatul Elisabeta

Mihai Tudose, anunț despre Casa Regală și Palatul Elisabeta

Mihai Tudose, anunț despre Casa Regală și Palatul Elisabeta
29 Dec 2017   •   21:55

Premierul Mihai Tudose a precizat că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege privind reglementarea statutului juridic al Casei Regale şi a subliniat că Palatul Elisabeta a fost dat în folosinţă regelui Mihai în calitate de fost şef al statului, nu şi urmaşilor acestuia. 

"Tot respectul pentru regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat... Iertaţi-mă, dar mai avem foşti şefi de stat care au urmaşi în viaţă. (...) Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este o republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că există nu ştiu ce coroană pe aici... Iertaţi-mă, dar nu prea îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie a României este o fundaţie, tot un ONG de interes naţional", a precizat primul ministru, vineri seara, la România TV. 

El a menţionat că membrii Casei Regale pot să închirieze Palatul Elisabeta dacă doresc acest lucru şi că a discutat cu reprezentanţii RAAPPS, pentru a face o ofertă în acest sens. 

"De ce să rămână (Palatul Elisabeta, n.r.) în posesia Casei Regale? Pot să îl închirieze dacă doresc. Eu am vorbit la Regia Autonomă a Protocolului de Stat, prin intermediul căreia statul deţine imobilul, să le facă o ofertă de chirie, dacă doresc. Că dacă tot le trebuie, eu înţeleg că au de unde să plătească, că li s-au retrocedat o mulţime de lucruri. De ce să nu dăm palatul Camerei de Comerţ şi Industrii sau la alţi copii ai unor foşti şefi de stat? (...) (Palatul Elisabeta l-a primit, n.r.) în folosinţă Regele Mihai în calitate de fost şef de stat. Punct. Şi încă nişte zeci de milioane pentru partea de funcţionare a palatului şi pentru servicii de suport... Iertaţi-mă... Exagerăm", a mai adăugat premierul Tudose. 

×
Parteneri
Prognoza meteo 18 martie - 15 aprilie 2024
x close