Antena 3 CNN Actualitate Mihai Tudose, la Bruxelles: Nu introducem impozitul suplimentar pe cifra de afaceri

Mihai Tudose, la Bruxelles: Nu introducem impozitul suplimentar pe cifra de afaceri

Mihai Tudose, la Bruxelles: Nu introducem impozitul suplimentar pe cifra de afaceri
Sursa foto: Foto: gov.ro
11 Iul 2017   •   20:06

Prim-ministrul Mihai Tudose a afirmat, marţi, la Bruxelles, că în întâlnirile cu oficialii europeni a reiterat "foarte ferm" că nu va fi introdus impozitul suplimentar pe cifra de afaceri, anunțat de PSD în programul de guvernare.

"Am reiterat din nou foarte ferm că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal şi că din tot ce înseamnă simulările noastre de acum şi aşteptările noastre vom rămâne în ţinta de deficit de 3%", a declarat Tudose, într-un fragment video difuzat la emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

Tudose a afirmat că devine din ce în ce mai clar că impozitul pe cifra de afaceri "nu poate fi introdus" pentru că nu dorește implementarea unei măsuri care să rezolve un caz, dar care ”să strice buna funcţionare a altor agenţi economici corecţi”.

"Am atins subiectul cu domnul preşedinte Juncker asupra unei directive europene de anul trecut, care prevede, printre altele, un efort conjugat al statelor europene de transparenţă şi interconectivitate pe informaţii financuiare pe multinaţionale sau firme care îşi externalizează profitul, ducând la diminuarea artificială a profitului şi a bazei de impozitare. Este o directivă importantă, pe care va trebui să o implementăm oricum, dar aici vorbim despre principiul ca fiecare agent economic să-şi plătească impozitul acolo unde obţine profitul, iar ce vorbeam noi înainte este un pic pe lângă acest subiect, pentru că el nu-şi mai externalizează profitul, ci îl ascunde în afara UE. Şi domnia sa are dreptate când spune că trebuie să găsim mecanisme aici, dar nu o să implementăm nimic care să rezolve un caz şi să strice buna funcţionare a altor agenţi economici corecţi”, a arătat Tudose.

 

viewscnt

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close