Antena 3 CNN Actualitate Mihai Tudose anunță taxa de solidaritate în domeniul energiei: ”Va fi recuperată tot de la ei, din acele profituri nejustificate!”

Mihai Tudose anunță taxa de solidaritate în domeniul energiei: ”Va fi recuperată tot de la ei, din acele profituri nejustificate!”

Vicepreședintele PSD Mihai Tudose, fost premier, anunță că actuala coaliție de guvernare va introduce o taxă de solidaritate pe care o vor plăti companiile din domeniul energetic pentru plata compensării facturilor.

Mihai Tudose anunță taxa de solidaritate în domeniul energiei: ”Va fi recuperată tot de la ei, din acele profituri nejustificate!”
de Laura Dinu    |    02 Sep 2022   •   15:05

„Pe pachetul de energie am să spun principiile la care am convenit și care înțeleg că vor fi prinse în ordonanța ce va trece în prima ședință de guvern, pentru că, așa cum am promis, până pe 1 septembrie noi am spus că vom avea o ordonanță nouă în ceea ce privește reglementarea pieței de energie. Elementele de noutate sunt următoarele. Apare noțiunea de preț de referință, calculat funcție de... e o formulă complicată, prețul de achiziție, recunoașterea unor investiții și o cotă de profit. Ceea ce depășește acest preț de referință la vânzare va intra într-un fond de solidaritate, la Ministerul de Finanțe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final, adică persoane fizice, persoane juridice, un element de noutate - apare și contingentare la anumite cantități. De asemenea, tot ceea ce înseamnă parte socială, spitale de stat sau private, cămine de bătrâni, tot ce înseamnă zonă socială va avea preț acoperit în totalitate”, anunță Mihai Tudose.

Vicepreședintele PSD precizează că un alt element de noutate îl reprezintă implicarea mult mai activă a ANRE.

„Vor fi prevăzute taxe, de fapt pentru nerespectarea unor termene. Azi tot ce înseamnă lanț între producător și consumatorul final au întârzieri de două, trei, patru, cinci luni pentru livrarea documentelor de decontare. De asemenea, obligativitatea de a-și înmagazina gaze, de a-și asigura rezerve, stocuri. Acestea sunt elementele, în mare. În fapt, față de ceea ce se întâmplă azi, în care toată această gaură între furnizor și consumator intră în buzunarul unor firme care nu fac decât să plimbe niște hârtii, că nu i-ați văzut cu găletușa cu curent alergând după clienți, și e plătită de stat cu sume imense va fi recuperată tot de la ei din acele profituri nejustificate. E o taxă de solidaritate, pentru că trebuie să fim solidari cu poporul român”, adaugă Mihai Tudose, potrivit Mediafax

El apreciază că efortul bugetar „va fi infinit mai mic decât cel de azi”.

×
Subiecte în articol: mihai tudose
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close