x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Mihai Tudose, veste excelentă pentru mii de români

de D.G.   •   21 Oct 2017   •   18:51
Mihai Tudose, veste excelentă pentru mii de români 817
foto: gov.ro

Retehnologizarea mineritului şi asigurarea siguranţei în exploatare a minelor de cărbune din Valea Jiului au reprezentat principalele teme de discuţie avute sâmbătă, la Petroşani, de premierul Mihai Tudose cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi reprezentanţii Sindicatului "Muntele", un program pe termen lung în acest sens urmând să fie prezentat Guvernului într-o lună de zile de administraţia companiei şi ministerul de resort.

Premierul a precizat că mineritul trebuie să devină competitiv şi a subliniat că nu mai doreşte ca anul viitor să se mai ajungă la importuri de cărbune pentru asigurarea stocului necesar perioadei de iarnă la termocentralele Mintia şi Paroşeni.

"Scopul vizitei de astăzi şi cred eu că şi rezultatele sunt în sensul retehnologizării mineritului românesc, a redării mândriei Văii Jiului, cu tot ceea ce înseamnă - pornind de la siguranţa în exploatare, siguranţa oamenilor, trecând prin recunoaşterea mineritului şi a energiei produse pe cărbune ca element de siguranţă naţională şi ajungând la intrarea minelor ce compun Complexul Energetic Hunedoara, dar este valabil şi pentru Complexul Oltenia, (...) (pe linia - n.r.) retehnologizării şi aducerii exploatării în zone de competitivitate. Nu mai dorim ca la anul să fim în situaţia în care suntem anul acesta, când trebuie să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă", a declarat prim-ministrul Mihai Tudose.

El a precizat că sindicatele din minerit vor fi parteneri în proiect, menţionând că nu se mai doreşte închiderea altor exploatări miniere şi că termocentralele Mintia şi Paroşeni trebuie să devină elemente de siguranţă ale sistemului energetic din partea de vest a ţării.

"Sindicatele sunt partenere în acest demers. Vom încerca să nu mai închidem mine, ci, dimpotrivă, să deschidem mine, iar Mintia şi Paroşeniul să devină elemente de siguranţă în sistemul energetic pentru zona aceasta a ţării", a arătat Mihai Tudose.

Premierul a mai spus că secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan, conducerea CEH şi sindicatele vor prezenta Guvernului, într-o lună de zile, un plan de reorganizare pe termen lung din punct de vedere al retehnologizării companiei, precum şi un program de activităţi pe termen mediu şi lung.

La rândul său, preşedintele Sindicatului "Muntele", Darius Câmpean, a declarat că discuţiile purtate cu prim-ministrul au fost constructive, fiind ridicate o serie de probleme care îngreunează activitatea CEH.

"Am făcut o serie de solicitări şi de natură socială, începând de la necesitatea prelungirii Ordonanţei 36, care permite asigurarea veniturilor de completare persoanelor concediate. De asemenea, am solicitat sprijin pentru constituirea mixului energetic, un lucru care ar elimina concurenţa neloială de pe piaţa de energie şi, desigur, am terminat cu necesitatea materialelor care trebuie aduse pentru ca mineritul din Valea Jiului să poată să funcţioneze în condiţii normale", a spus liderul sindical.

În prezent, stocul de cărbune pentru iarnă la cele două termocentrale din cadrul CEH este de 82.000 de tone, în condiţiile în care acesta ar trebui să fie în jurul cantităţii de 170.000 de tone.

Sursă: Agerpres
sati