Antena 3 CNN Actualitate Un militar a fost găsit mort la o unitate din București. Tânărul de doar 23 de ani era împușcat în dreptul inimii

Un militar a fost găsit mort la o unitate din București. Tânărul de doar 23 de ani era împușcat în dreptul inimii

Un maistru militar în vârstă de 23 de ani a fost găsit, sâmbătă, împuşcat în inimă, la Baza 89 Strategică de Comunicații și Tehnologia Informației aflată în București.

Un militar a fost găsit mort la o unitate din București. Tânărul de doar 23 de ani era împușcat în dreptul inimii
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Gabriel Brezeanu
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Sep 2023   •   11:43

"Maistrul militar Mănoiu Robert Andrei, în vârstă de 23 de ani, de la Baza 89 Strategică de Comunicații și Tehnologia Informației aflată în București, a fost găsit decedat, astăzi, 9 septembrie, în unitatea în care era încadrat. Militarul, care se afla în serviciul de zi pe unitate, a fost descoperit decedat, în jurul orei 6.40, în apropierea terenului de sport al unității, cu o plagă împușcată în dreptul inimii.

Imediat după descoperirea acestuia, a fost apelat serviciul de urgență 112, iar o echipă SMURD ajunsă la fața locului a constatat decesul militarului", anunță Ministerul Apărării.

Militarul era angajat al unității militare din anul 2020, era necăsătorit, nu participase la misiuni în afara teritoriului național, iar ultima evaluare psihologică a avut loc în luna februarie 2023, în urma căreia fusese declarat apt pentru executarea serviciului militar.

Militar de 23 de ani, găsit mort la o unitate din București

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar Bucureşti.

Totodată, la nivelul unității militare s-a constituit o comisie care cercetează circumstanțele producerii acestui eveniment.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close