Antena 3 CNN Actualitate Minerii protestează în Valea Jiului. Au întrerupt lucrul și s-au blocat în subteran

Minerii protestează în Valea Jiului. Au întrerupt lucrul și s-au blocat în subteran

Minerii protestează în Valea Jiului. Au întrerupt lucrul și s-au blocat în subteran
05 Dec 2016   •   22:21

Peste 40 de mineri de la Exploatarea Minieră Paroşeni au rămas, luni seara, în subteran, după terminarea schimbului 3, şi ameninţă că se vor bloca după terminarea schimbului IV, ca formă de protest pentru întârzierea plăţilor salariale. Mina Paroşeni a fost inclusă în programul guvernamental de închidere, alături de Uricani şi de Mina Petrila (închisă în urmă cu un an), scrie Adevărul.

Minerii de la Paroşeni protestează faţă de întârzierea cu mai mult de o săptămână a salariilor.

Peste 40 de ortaci, aflaţi în schimbul trei (18 - 24)  la exploatarea minieră care face parte din Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au întrerupt lucrul şi s-au autoblocat în subteran, nemulţumiţi că nu au primt avansul pe luna noiembrie, din data de 28 noiembrie. Potrivit reprezentanţilor minerilor este posibil ca şi colegii din schimbul IV să li se alăture. În prezent, la minele Paroşeni şi Uricani administrate de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului lucrează aproximativ 900 de angajaţi, cele două unităţi urmând să fie închise până în 2018.

 

×
Subiecte în articol: mina mineri protest Valea Jiului
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close