Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătăţii intenţionează să schimbe sistemul de acordare a concediilor medicale

Ministerul Sănătăţii intenţionează să schimbe sistemul de acordare a concediilor medicale

Ministerul Sănătăţii intenţionează să schimbe sistemul de acordare a concediilor medicale
Sursa foto: cseke atilla
05 Mar 2010   •   17:58

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sfântu Gheorghe, că sistemul de acordare a concediilor medicale va fi regândit şi, în foarte scurt timp, va fi prezentat un proiect de act normativ în acest sens. Ministrul a adăugat că acesta va fi un punct de reformă în ceea ce priveşte acordarea concediilor medicale, potrivit Mediafax.

Cseke Attila a arătat că, în timp ce în 2006 s-au cheltuit 460 de milioane de lei pentru concedii medicale, în 2009 această sumă a ajuns la 923 de milioane de lei. iar dublarea sumei arată că unii beneficiază de concedii medicale pe drept, iar alţii nu pot să îşi justifice perioada de concediu. Ministrul a subliniat că, prin această iniţiativă, nu se doreşte limitarea dreptului la concedii medicale "în mod clar" pentru cei care au nevoie.

"Se duc în vizită în străinătate, lucrează pământul în hotar, se duc la vecini, îi vezi pe stradă, ceea ce dă de gândit, cel puţin, şi atunci noi va trebui să luăm nişte măsuri prin care să fie restrâns numărul celor care fraudează acest sistem de acordare a concediilor medicale", a explicat ministrul Sănătăţii.

Cseke Attila a menţionat că suma de 923 de milioane de lei, cheltuită pe concedii medicale anul trecut, înseamnă şase la sută din bugetul sănătăţii pe 2009, adică "enorm de mult".

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: concedii sănătate reforma Sistem buget
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Localitățile vizate de alerta ANM
x close