Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Agriculturii susţine că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine

Ministrul Agriculturii susţine că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine

Ministrul Agriculturii susţine că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine
de S.T.    |    25 Sep 2018   •   18:01

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susţinut, marţi, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, în plenul Camerei Deputaţilor, că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine în România, pentru a se da impresia că situaţia este scăpată de sub control.

Petre Daea a subliniat că peste porcină africană este prezentă în 13 judeţe, dar nu pe întreg teritoriul acestor judeţe,„cum se exagerează pentru a se da impresia de situaţie scăpată de sub control”.

Ministrul a explicat că, de exemplu, în judeţul Bihor sunt sau au fost focare doar în 8 localităţi, adică 1,5% din numărul localităţor judeţului.

Petre Daea a precizat că, în prezent, în 238 localităţi din cele 13 judeţe sunt focare, respectiv un procent de 6,3 la sută. El a spus că cel mai afectat judeţ este Tulcea, cu 42% din localităţi.

 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close