Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Educaţiei: Elevii care l-au încurcat pe Niţă Ghiţescu cu Ghiţă Niţescu nu vor fi depunctaţi

Ministrul Educaţiei: Elevii care l-au încurcat pe Niţă Ghiţescu cu Ghiţă Niţescu nu vor fi depunctaţi

Ministrul Educaţiei: Elevii care l-au încurcat pe Niţă Ghiţescu cu Ghiţă Niţescu nu vor fi depunctaţi
Sursa foto: Ecaterina Andronescu
08 Mai 2009   •   15:44

Cei care se fac vinovaţi de erorile din subiectele de joi de la teza cu subiect unic vor fi sancţionaţi, a anunţat ministrul Educaţiei. În acelaşi timp, Ecaterina Andronescu dă asigurări că elevii nu vor fi depunctaţi dacă l-au încurcat pe Niţă Ghiţescu cu Ghiţă Niţescu.

Ministrul Ecaterina Andronescu susţine că prioritatea sa o reprezntă în acest moment identificarea şi pedepsirea celor care se fac vinovaţi de redactarea greşită a subiectelor.

Subiectul cu numărul 9 extras la Limba română pentru elevii de clasa a VIII-a a avut mai multe cerinţe. Unul dintre puncte a creat confuzie în rândul elevilor.

Numele personajelor din schiţa "Triumful talentului", de I. L. Caragiale, au fost inversate de două ori, faţă de textul original.

Greşeala i-a încurcat pe elevi, pentru că povestea se baza tocmai pe o încurcătură provocată de numele celor două personaje: Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu.

Antena 3



×
Subiecte în articol: Ecaterina Andronescu Teza
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close