Antena 3 CNN Actualitate Sorin Câmpeanu: Aproximativ 200.000 de profesori vor să se vaccineze

Sorin Câmpeanu: Aproximativ 200.000 de profesori vor să se vaccineze

Sorin Cîmpeanu anunţă că îşi doreşte ca elevii să se întoarcă fizic la ore, însă cei cu vulnerabilităţi medicale vor învăţa în continuare online. Între timp, centralizarea profesorilor programaţi la vaccinare s-a încheiat. Ministrul Educaţiei a declarat în exclusivitate la Antena 3, că aproximativ 200.000 de profesori vor să se vaccineze, dar totodată, obligaţia de vaccinare nu poate exista. De asemenea, Sorin Cîmpeanu a anunţat că şcolile vor fi redeschise după cele trei scenarii, însă după analiza epidemiologică făcută mâine.

Sorin Câmpeanu: Aproximativ 200.000 de profesori vor să se vaccineze
Sursa foto: Hepta
de Iulia Gorgorin    |    01 Feb 2021   •   20:07

''Aproape 200.000 de angajați din sistemul național de învățământ și-au declarat disponibilitatea de vaccinare. Dintre aceştia, aproape 118.000 sunt deja programaţi sau reprogramaţi, iar din aceştia, peste 27.000 sunt deja vaccinaţi, cel puţin cu prima doză, până la acest moment (...)

Sorin Cîmpeanu: ''Obligaţia de vaccinare nu poate exista nici în România, nici în alt stat''

Dreptul la a fi vaccinat este oferit tuturor. Obligaţia de vaccinare nu poate exista nici în România, nici în alt stat. Ministerul Educaţiei a fost implicat în campanii de promovare cu privire la importanţa şi necesitatea vaccinării (...)

Pentru 17.000 de şcoli avem mult prea puţini angajaţi cu competenţe medicale. Este nevoie de susţinere. Sunt convins să Ministerul Sănătăţii, atunci când a propus acest proiect foarte bun şi foarte necesar, a avut în vedere şi o soluţie de rezolvare a acestei diferenţe imense întrei cei câteva sute de angajaţi cu competenţe medicale şi cele 17.000 de şcoli din România. 

Şcolile, redeschise după trei scenarii

Ministerul Educaţiei îşi menţine interesul major pentru redeschiderea şcolilor în format fizic, sub rezerva analizei epidemiologice ce va fi făcută mâine pentru cele trei scenarii deja anunţate.

Sub 1 la mie rată de infectare - toate şcolile deschise, între 1 şi 3 la mie grădinţe -învăţământ primar şi clase terminale, peste 3 la mie, dar nu mai mult de 6 la mie - grădinţe şi învăţământ primar.

În plus, vom analiza şi posibilitatea celor din învăţământul profesional şi dual, de a organiza activităţile practice, absolut necesare în regim de prezenţă fizică.

Aş vrea să vă dau şi o informaţie importantă. La această oră, doar trei state dintre cele 27 de de state membre ale Uniunii Europene nu au grădinţele şi învăţământul primar deschise, sau nu au o decizie de deschidere a grădiniţelor sau învăţământului primar, cel puţin în următoarele zile, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, în exclusivitate la Antena 3.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close