Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Gabriel Leș: NATO laudă militarii români

Ministrul Gabriel Leș: NATO laudă militarii români

Ministrul Gabriel Leș: NATO laudă militarii români
Sursa foto: sursa: captura Antena 3
19 Dec 2018   •   21:04

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș a avut marți, la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles, o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Agenda discuţiilor cu Secretarul General al NATO a cuprins problematici referitoare la evoluţiile situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, dar şi discuții legate de stadiul pregătirilor pentru preluarea şi exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019.

Tot marți, ministrul apărării naţionale a avut o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini.

"Au fost vizite extrem de importante pentru România, pentru că sunt cele mai reprezentative două persoane din Uniunea Europeană la acest moment, fie că vorbești de NATO, fie că vorbești de preluarea președinției, peste câteva zile. Am pregătit vizita într-un timp foarte scurt și m-am bucurat că ambele personalități au reușit să mă primească într-un timp atât de scurt și să avem discuții destul de aplicate", a declarat Gabriel Leș.

Potrivit ministrului, Jens Stoltenberg a lăudat Armata Română.

"Primele discuții pe care le-am avut cu Stoltenberg s-au referit la cuvinte doar de apreciere vizavi de Armata României, de militarii care acționează în teatrele de operați, chestiuni pe care le specifică aproape fiecare delegație străină cu care ne întâlnim, aspecte care țin de modul în care ne îndeplinim sarcinile și de seriozitatea și de profesionalismul militarilor noștri", a subliniat Leș.

×
Subiecte în articol: Punctul de întâlnire
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close