Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Justiţiei, prima reacție în cazul incendiului de la Penitenciarul Rahova

Ministrul Justiţiei, prima reacție în cazul incendiului de la Penitenciarul Rahova

Ministrul Justiţiei, prima reacție în cazul incendiului de la Penitenciarul Rahova
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Iul 2016   •   15:31

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat luni că nu are informaţii că s-ar fi încercat o 'muşamalizare' a incidentului de la Penitenciarul Rahova, unde un deţinut şi-a incendiat salteaua, menţionând că ea a cerut Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să comunice despre acest lucru.

"Eu nu am informaţii că s-ar fi încercat o muşamalizare. Cu privire la domnul Alexe Nicolae, că acesta este numele lui, a existat un incident care a început deja de ieri dimineaţă, cred că pe la ora 09,00, a încercat nu să dea foc, a distrus o saltea. Se afla singur în camera de detenţie, are, am înţeles, nişte probleme de sănătate mentală, a fost un prim incident ieri dimineaţă şi aseară, la ora 22,00 şi-a incendiat cazarmamentul, deci saltelele de acolo, după care s-a refugiat în grupul sanitar", a spus Prună, la finalul unui briefing la Ministerul Justiţiei, scrie Agerpres.

Ea a precizat că imediat după incident a fost chemată salvarea.

"La ora 22,00 a avut loc incidentul, s-a sunat la 112, cred că la 22,18 deja salvarea era acolo. A fost scos deţinutul din grupul sanitar, a fost văzut de medicul de penitenciar şi a fost dus azi-noapte la Spitalul Universitar de Urgenţă, are arsuri. Desigur că în urma incendiului declanşat s-a dispus evacuarea altor camere, astfel încât să nu fie pusă în pericol, din cauza fumului, sănătatea altor persoane deţinute. La două ore de la declanşarea incendiului, deja deţinuţii care au fost scoşi în curţile de plimbare, pentru că au fost evacuaţi acolo, au fost introduşi în camerele lor, după ce au fost consultaţi şi ei de medicul de serviciu aflat la Rahova", a mai spus Prună.

Ea a explicat că nu a fost afectată sănătatea nimănui, în urma incidentului, exceptându-l pe Alexe Nicolae, care a suferit răni destul de grave.

"Eu am cerut ANP-ului să comunice public despre acest incident şi înţeleg că Penitenciarul Rahova va da un comunicat în care vi se vor da toate aceste detalii", a afirmat Raluca Prună.

×
Subiecte în articol: Raluca Prună ministrul Justitiei
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close