Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Muncii: Legea Pensiilor trebuie schimbată din temelii. Generaţia de azi nu trebuie să plătească pentru cea de ieri

Ministrul Muncii: Legea Pensiilor trebuie schimbată din temelii. Generaţia de azi nu trebuie să plătească pentru cea de ieri

Ministrul Muncii: Legea Pensiilor trebuie schimbată din temelii. Generaţia de azi nu trebuie să plătească pentru cea de ieri
Sursa foto: Foto: Agerpres
31 Mai 2012   •   11:25
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, spune că Legea Pensiilor trebuie schimbată din temelii.

Într-un interviu pentru Mediafax, ministrul a declarat c
ă noua lege ar trebui să prevadă ca generaţia de azi să nu mai plătească pentru cea de ieri, aşa cum se întâmplă acum.

În acela
şi timp, Mariana Câmpeanu a spus că, deşi nu s-a făcut execuţia bugetară, în cazul indexării punctului de pensie va trebui aplicată Legea pensiilor.

Adic
ă valoarea punctului de pensie se fie calculată în raport cu inflaţia şi cu 50 la sută din creşterea reală a salariului mediu brut.

În momenul de fa
ţă, valoarea punctului de pensie este 732,8 lei.


 




×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close