Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sănătăţii: Preţurile la medicamente vor scădea cu 1,2%

Ministrul Sănătăţii: Preţurile la medicamente vor scădea cu 1,2%

Ministrul Sănătăţii: Preţurile la medicamente vor scădea cu 1,2%
Sursa foto: in bazac
01 Apr 2009   •   12:28

Preţul medicamentelor din import va scădea începând de miercuri cu 10%. În acelaşi timp medicamentele româneşti se vor scumpi cu 1%. Actualele preţuri vor fi valabile până la 31 decembrie, inclusiv, urmând ca de la 1 ianuarie 2010 să se recalculeze.

Ministrul Sănătăţii Ion Bazac susţine că recalcularea preţurilor medicamentelor era absolut necesară ţinând cont de faptul că dintre toţi europenii, românii plăteau cel mai mult pentru medicamente. Potrivit acestuia, preţul medicamentelor româneşti creşte de la 1 aprilie cu 1%, iar al celor din import scade cu 10 %.

Ministrul Sănătăţii a mai explicat că recalcularea preţurilor va încuraja producţia autohtonă de medicamente şi va ajuta Ministerul să facă o economie de 110 milioane de euro.

Producătorii de medicamente autohtoni dar şi cei care aduc medicamente din import îl contrazic pe ministrul Sănătăţii şi spun că scăderea preţurilor nu va fi resimţită de consumatori. Diferenţa de preţ va fi eclipsată de costul aferent distribuţiei şi adaosul farmaciilor.

Antena 3

×
Subiecte în articol: medicamente Ministrul Sanatatii
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close